Preţul petrolului este la minimul ultimelor patru luni

Barilul de petrol se tranzacţionează la New York la minimul a aproape patru luni şi se îndreaptă către cea mai mare scădere lunară începând din mai, după ce mai multe rafinării americane situate pe coasta de Est a SUA au redus producţia din cauza uraganului Sandy, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 13:21
Preţul petrolului este la minimul ultimelor patru luni

Contractele futures pe petrol au scăzut cu până la 0,5%. Companiile Phillips 66, Hess Corp, NuStar Energy şi PBF Energy au închis rafinării sau au redus producţia înainte ca Sandy să atingă uscatul în Statele Unite.

Preţul benzinei a coborât după ce a atins luni maximul a aproape două săptămâni.

„Se va pierde o parte din cerere în urma închiderii rafinăriilor, iar aceasta este o estimare uşor precaută. Spre deosebire de zona Golfului Mexic, nu există însă producţie de petrol care să fie afectată, astfel că impactul asupra aprovizionării va fi minim”, a declarat Harry Tchilinguirian, şef pentru strategie pe piaţa materiilor prime la BNP Paribas Londra.

 Contractele au închis şedinţa precedentă la 85,54 dolari, minimul începând cu 10 iulie. Preţurile au scăzut cu 7,1% în octombrie şi cu 13% în acest an.

Preţul petrolului Brent cu livrare în decembrie a scăzut 10 cenţi pe piaţa din Londra, la 109,34 dolari. Diferenţa faţă de petrolul tranzacţionat în SUA a crescut pentru a şasea zi consecutiv, la 23,9 dolari, aproape de maximul a peste un an.

Benzina cu livrare în noiembrie la New York a scăzut cu 1,6 cenţi, la 2,74 dolari pe galon (3,78 litri). Preţul benzinei a urcat luni cu 2,1%, la 2,76 dolari, maximul începând cu mijlocul lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...