Gafă a serviciului de securitate al lui Obama. Informaţii secrete, pierdute în Australia

Un document secret care conţinea informaţii despre traseul preşedintelui SUA şi măsurile luate pentru protejarea acestuia în cursul vizitei în Australia a fost pierdut de Guvernul australian, fiind găsit de un jurnalist.
Economica.net - Dum, 20 nov. 2011, 14:35

Documentul secret de 125 de pagini, intitulat „Programul general şi măsurile de securitate”, a fost găsit de un jurnalist de la ziarul The Age pe o stradă din Canberra, la 100 de metri de intrarea în Parlamentul australian. Barack Obama a efectuat o vizită de 28 de ore în Australia, care s-a încheiat joi, anunţând trimiterea de trupe americane la baze din această ţară.

Potrivit presei australiene, pe documentul pierdut scrie clar că informaţiile conţinute „nu pot fi dezvăluite, direct sau indirect, persoanelor neautorizate”.

Documentul descrie în amănunt programul vizitei lui Barack Obama, fiind oferite inclusiv detalii precum pe ce uşă a limuzinei urma să coboare preşedintele SUA. În plus, sunt şi numerele de telefon ale unor oficiali de rang înalt americani şi australieni.

Guvernul australian a declanşat o investigaţie în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...