Ungaria a încheiat un acord final cu Gazprom pentru South Stream

Ungaria a încheiat miercuri un acord final cu Gazprom pentru construcţia tronsonului ungar al gazoductului South Stream, care va costa 600 de milioane de euro şi urmează să fie finalizat în 2016, relatează Portfolio.hu.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 20:53
Ungaria a încheiat un acord final cu Gazprom pentru South Stream

La eveniment au participat vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev şi directorul general al companiei ungare de electricitate MVM, Csaba Baji.

South Stream va transporta gaze din Rusia către Europa, va trece pe sub Marea Neagră şi va ocoli Ucraina.

Pe lângă Gazprom, participanţii la proiect includ companiile Eni (Italia), EDF (Franţa) şi Wintershall, membră a grupului german BASF.

South Stream va tranzita Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia, urmând să ajungă până în nordul Italiei. Tronsonul din Ungaria al South Stream va avea o lungime de 229 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...