Cele 10 state-cheie în alegerile din prezidenţiale din SUA

Numele viitorului preşedinte al Statelor Unite ale Americii /SUA/ depinde de zece state intens disputate, iar actualul preşedinte Barack Obama a câştigat în toate aceste state la alegerile din 2008. France Presse prezintă joi aceste state, enumerate descrescător după numărul de electori de care dispun în Colegiul electoral, unde un candidat trebuie să obţină o majoritate de 270 pentru a fi ales.
Economica.net - joi, 01 nov. 2012, 12:05
Cele 10 state-cheie în alegerile din prezidenţiale din SUA

Florida /29 de mari electori/

Este cel mai mare dintre statele-cheie şi aici campania costă cel mai mult. Cursa prezidenţială din 2000 dintre George W.Bush şi Al Gore s-a decis în Florida, la o diferenţă foarte mică. Statul şi-a modernizat sistemul de vot electronic, dar de la deschiderea birourilor de vot, la 27 octombrie, în faţa lor s-au format cozi foarte lungi de aşteptare. Populaţia statului este eterogenă, formată în mare parte din pensionari, mai ales republicani, şi numeroşi alegători de origine cubaneză /majoritar republicani/ sau portoricană /majoritar democraţi/.

Media sondajelor indică 48,9% pentru Romney şi 47,4% pentru Obama.

Pennsylvania /20 de mari electori/

Statul este divizat între centrul său rural şi solid republican şi marile oraşe Philadelphia şi Pittsburgh, unde în 2008 populaţia de culoare şi clasa muncitoare au votat în număr mare pentru Obama, mobilizaţi de echipele de campanie care au mers din uşă-n uşă. În plus, exploatarea gazului de şist şi problema fracturării hidraulice în vestul statului, pe care Mitt Romney le încurajează, constituie factori importanţi în această cursă.

Media sondajelor: Obama 49,5% – Romney 44,8%.

Ohio /18 mari electori/

Obama a câştigat aici în 2008, şi înaintea lui George W.Bush în 2004 şi 2000. Ohio este prezentat frecvent ca un ‘microcosmos’ al SUA, cu marile sale oraşe şi zone industriale şi pe de altă parte zonele sale rurale unde agricultura şi exploatarea gazului de şist reprezintă motoarele economiei. Mitt Romney şi ‘coechipierul’ său, potenţialul viitor vicepreşedinte Paul Ryan, au petrecut aici mai mult timp decât în oricare alt stat. Barack Obama a organizat în Ohio trei mitinguri electorale cu două zile înainte de scrutinul din 2008.

Media sondajelor: Obama 48,6% – Romney 46,5%.

Carolina de Nord /15 mari electori/

Stat conservator din sudul SUA adjudecat de Obama în 2008 datorită votului din marile oraşe, cum sunt Charlotte şi Raleigh. Restul statului este rural şi predominant conservator. În mai, electoratul a spus ‘da’ la un referendum care viza modificarea Constituţiei pentru a interzice căsătoriile şi orice alt fel de uniune civilă între persoane de acelaşi sex.

Media sondajelor: Obama 50,3% – Romney 46,5%.

Virginia /13 mari electori/

Victoria lui Barack Obama din 2008 a marcat primul triumf din 1964 al unui democrat în acest stat cu tradiţie conservatoare, care a găzduit capitala confederată în timpul războiului de secesiune. Creşterea demografică rapidă din nordul statului aflat în vecinătatea Washingtonului le-a permis democraţilor să-şi întărească efectivele, dar Romney contează pe oraşul Norfolk, unde trăiesc numeroşi militari care ar putea fi sensibili la promisiunile lui de a majora bugetul apărării.

Media sondajelor indică egalitate la 47,8%.

Wisconsin /10 mari electori/

Democraţii nu şi-au imaginat când şi-au făcut ‘planul de luptă’ pentru această campanie că statul Wisconsin ar putea cădea în mâinile republicanilor, dar numirea lui Paul Ryan, reprezentant al acestui stat în Congresul SUA, drept candidat republican la vicepreşedinţie a schimbat datele problemei. În egală măsură, guvernatorul republican Scott Walker s-a făcut cunoscut pe plan naţional prin lupta sa împotriva sindicatelor.

Media sondajelor: Obama 49,3% – Romney 47%

Colorado /9 mari electori/

Stat tradiţional republican şi cu relief muntos, a atras în ultimul timp americani din vest, mai progresişti, şi hispanici. Aici şi-au organizat democraţii convenţia de învestire a candidatului /Obama/ în 2008.

Media sondajelor: egalitate la 47,8%.

Iowa /6 mari electori/

Iowa a fost o trambulină pentru Obama în cursa din 2008 după victoria din alegerile primare asupra actualului secretar de stat Hillary Clinton. O bună parte din electorat o reprezintă enoriaşii cultului evanghelic şi agricultorii, dependenţi de subvenţiile federale. Mitt Romney a ieşit pe locul doi în Iowa în alegerile primare din ianuarie, fiind depăşit de ultraconservatorul Rick Santorum.

Media sondajelor: Obama 49%, Romney 46,7%.

Nevada /6 mari alegători/

Stat dur lovit de criza imobiliară, înregistrează cea mai ridicată rată a şomajului din SUA – 11,8% faţă de 7,8% media naţională. Sprijinul populaţiei hispanice l-ar putea ajuta pe Barack Obama, dar Nevada găzduieşte şi un mic contingent de mormoni fideli lui Mitt Romney.

Media sondajelor: Obama 50%, Romney 47,6%.

New Hampshire /4 mari electori/

Mic stat din nord-est care nu a votat decât de două ori pentru un democrat la ultimele şase alegeri prezidenţiale, New Hampshire ar putea înclina către Mitt Romney, fost guvernator moderat şi foarte popular al statului învecinat Massachussetts. Deşi este un stat mic, Barack Obama a făcut campanie aici de şase ori începând din iunie, iar Mitt Romney de opt ori.

Media sondajelor: Obama 48,8%, Romney 46,8%.

În cadrul colegiului electoral, printr-un complex proces ce îşi are originile în secolul al XVIII-lea, cetăţenii americani nu îşi aleg în mod direct cei mai înalţi reprezentanţi, preşedintele şi vicepreşedintele, ci deleagă votul lor unui grup de 538 de electori, care iau decizia finală.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...