Grigoroiu, învinuit în cazul fraudei de 22 milioane de euro, fusese numit recent director în MEC

Mihai Grigoroiu, învinuit în cazul fraudei bancare de 22 de milioane de euro, fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Economica.net - joi, 01 nov. 2012, 13:14
Grigoroiu, învinuit în cazul fraudei de 22 milioane de euro, fusese numit recent director în MEC

Grigoroiu lucra în minister din 2012, iniţial fiind asistent la cabinetul unui secretar de stat, iar apoi consilier PR la aceeaşi autoritate. În 2010, el a mai fost angajat la Ministerul Economiei, în funcţia de consilier juridic. După aceea a lucrat la Ministerul Comunicaţiilor şi la TDP Partners, firmă care acordă consultanţă în domeniul fondurilor europene.

Conform declaraţiei de avere datată 29 octombrie 2012, Mihai Grigoroiu deţine, împreună cu soţia sa, un apartament de 50 de metri pătraţi în sectorul 1, cumpărat anul acesta şi un autoturism Volkswagen, din 2003. El mai are două credite la BRD, de 28.000 de lei şi de 51.300 de euro, contractate în 2012 şi scadente în 2017, respectiv în 2042.

În 2010, el deţinea şi un teren agricol de 7.200 de metri pătraţi în Giurgiu.

Un alt angajat al Ministerului Economiei implicat în acest scandal este Cătălin Ionuţ Roşu, auditor. Conform declaraţiei de avere datată 27 martie, el are un Volkswagen din 2000. De asemenea, el menţionează şi un credit BCR de 37.000 de lei contractat în 2010 şi scadent în 2040. Deşi în declaraţia sa de avere din 2011 figura un apartament de 40 de metri pătraţi, acesta nu se regăseşte în cea mai recentă declaraţie de avere şi nici nu este menţionată vânzarea.

Andrei Atanasiu, expert în Ministerul Economiei, cu domiciliul în comuna Ileana, judeţul Călăraşi, nu are trecut nimic în declaraţia de avere.

Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activităţii celor trei în funcţiile ocupate.

DIICOT audiază, joi, o sută de persoane, între care angajaţi ministeriali, într-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzând la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora in Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, informează DIICOT.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Cercel – Duca Alexandru Claudiu, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Roşu Cătălin Ionuţ şi Atanasiu Andrei, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Diaconescu Florian Dragoş.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu”, se arată într-un comunicat al Direcţiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse – au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...