Chiţoiu: În prezent funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirmă că în prezent funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim, adică lucrează aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmând ca în săptămânile viitoare să se ajungă la o capacitate de 60 la sută.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 16:14
Chiţoiu: În prezent funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim

Daniel Chiţoiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Timiş, că, dintr-un total de circa 2.600 de muncitori, aproximativ 800 lucrează în prezent la Oltchim.

„În prezent funcţionează o singură electroliză, adică 25-30 la sută din combinat, urmând ca în următoarea săptămână, treptat, să se ajungă la o capacitate de 60 la sută. În prezent sunt discuţii cu băncile creditoare astfel încât să putem asigura finanţarea. Din 2.600 de muncitori, în prezent lucreaza circa 800 de oameni”, a explicat Chiţoiu.

Chiţoiu a adăugat că privatizarea Oltchim a fost preluată „din mers” şi că nu a fost abandonată, urmând să fie reluată anul viitor.

„Metoda de privatizare a fost stabilită în anul 2011, combinatul ar fi trebuit să fie privatizat încă din luna aprilie, dar până la urmă a trebuit să preluăm din mers această privatizare. Dacă venea un investitor serios, putea achita datoriile. Privatizarea nu a fost abandonată, se va relua anul viitor. Acum ne străduim să găsim sursele financiare pentru a asigura capitalul de lucru. Noi, ca Guvern, avem ca obiectiv prioritar introducerea managementului profesionist la companiile de acest gen”, a declarat el.

La Timişoara, ministrul Daniel Chiţoiu a vizitat fabrica de Aparate Electrice de Măsurat (AEM), una dintre cele mai vechi din Timişoara, apreciind că, în cazul în care combinatul Oltchim ar fi avut un management ca acela al fabricii din Timişoara, acesta nu ar fi ajuns în situaţia din prezent.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) a fost repornit cu fonduri plătite în avans de furnizorii şi clienţii companiei, declara, marţi, secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

„Oltchim a pornit deja, iar banii au vnit din avansurile date de partenerii comerciali care cumpără produse de la Oltchim”, afirma Traicu.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată la instalaţia de electroliză cu membrană, iar în două săptămâni va fi repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur, potrivit reprezentanţilor companiei.

Traciu adăuga că planul de restructurare a Oltchim vizează partea tehnologică, iar până în 15 noiembrie ar putea fi date salariile restante ale angajaţilor dacă situaţia economică a combinatului va permite acest lucru.

Veniturile Oltchim au scăzut cu 47% în primele nouă luni, la 721,9 milioane lei (162,8 milioane euro), iar pierderile au crescut cu 72%, la 308,5 milioane lei (69,6 milioane euro). În perioada similară din 2011, combinatul chimic a avut venituri totale de 1,36 miliarde lei şi pierderi de 179,7 milioane lei.

Traicu spunea că până la finele săptămânii autorităţile române intenţionează să notifice oficial Comisia Europeană cu privire la ajutorul de urgenţă pentru Oltchim, de 20 milioane euro.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Program Fidelis – Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei
Program Fidelis – Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei
Ediţia Fidelis din decembrie a întregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei şi s-a remarcat printr-un număr record de donatori-investitori care s-au alăturat campaniei......
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele ...
După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile la stat „îngheţate” – proiect de OUG
După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile ...
Valoarea punctului de referinţă pe baza căruia se stabilesc pensiile bazate pe contributivitate se menţine la 81 de lei ...
Circa 1.000 de MW, puşi în funcţiune în 2024. România are o nouă Strategie Energetică şi Legea pentru eoliene offshore
Circa 1.000 de MW, puşi în funcţiune în 2024. România are o nouă Strategie Energetică şi Legea pentru eoliene offshore
Ministerul Energiei a reuşit să promoveze în 2024, după 17 ani, o nouă Strategie energetică şi este prima ţară de ...