Rafila: Spitalele vor putea achiziţiona medicamentele deficitare

Spitalele vor putea achiziţiona medicamentele deficitare, după care vor face deconturile, astfel încât acestea să intre mai repede în ţară şi ajungă la pacienţii cu afecţiuni pentru care nu există tratamente, a declarat, vineri, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alexandru Rafila.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 17:57
Rafila: Spitalele vor putea achiziţiona medicamentele deficitare

„Avem o listă princeps cu o sută de medicamente deficitare sau cu potenţial de a deveni deficitare pentru mai multe afecţiuni. Acestea vor fi achiziţionate de către spitale şi apoi decontate în aşa fel încât să ajungă cât mai repede la bolnavi”, a spus secetarul de stat.

Alexandru Rafila a precizat că situaţia medicamentelor deficitare se regăseşte la nivel european, întrucât este vorba de medicamente nu sunt favorabile economic pentru producători, se găsesc tot mai greu, „iar distribuitorii au marje foarte mici”.

„Am făcut liste, iar spitalele pot achiziţiona cu prioritate”, a mai spus Rafila.

Potrivit secretarului de stat, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) intenţionează să introducă o procedură de autorizare rapidă pentru medicamentele deficitare.

„Nu este vorba de rea voinţă sau incompetenţă dar sunt medicamente pe care nu ai de unde să le aduci”, a mai spus Rafila.

Preşedintele ANM, Marius Savu, a declarat pentru MEDIAFAX că procedura de autorizare rapidă va intra în vigoare după semnarea de către ministrul Sănătăţii a unui ordin în acest sens.

„Am trimis Ministerului Sănătăţii ordinul care vizează această procedură de autorizare rapidă pentru medicamentele deficitare. Imediat ce va fi semnat ordinul, demarăm procedura de accelerare a aducerii acestor produse în România. Este vorba de medicamente oncologice, de medicamente pentru suferinţe cardiace, pentru anestezie terapie intensivă, listele cu medicamente deficitare fiind întocmite de către comisiile de specialitate”, a mai spus preşedintele ANM.

Marius Savu a adăugat că procedura de autorizare rapidă ar putea fi realizată în aproximativ 30 de zile, faţă de 210 cât durează procedura actuală.

Preşedintele ANM a precizat că există ţări, cum ar fi de exemplu Italia, unde spitalele îşi achiziţionează direct medicamentele deficitare.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...