Tomasz Wroblewski, redactorul-şef al cotidianului Rzeczpospolita, a făcut acest anunţ după ce procurorii militari polonezi au negat afirmaţiile publicaţiei.
„În aceste circumstanţe, dat fiind bunul renume al Rzeczpospolita, am informat conducerea că mi-am înaintat demisia către comitetul director al Presspublica (ce deţine Rzeczpospolita)”, a anunţat Wroblewski pe site-ul cotidianului.
Wroblewski a adăugat că îndatoririle sale editoriale vor fi îndeplinite de adjunctul său, Andrzej Talaga.
Pawel Deresz, soţul unei victime a accidentului de la Smolensk, respectiv fostul parlamentar Jolanta Szymanek-Deresz, a descris incidentul drept un „mare inconvenient pentru jurnalismul polonez”.
Parchetul polonez a precizat marţi că nu s-a descoperit nicio urmă de explozibil pe epava avionului prezidenţial care s-a prăbuşit în aprilie 2010 la Smolensk, în Rusia, contrar afirmaţiilor cotidianului conservator.
„Testele au confirmat prezenţa unor urme de TNT şi nitroglicerină pe 30 de scaune. Aceste substanţe au fost descoperite la joncţiunea dintre carlingă şi o aripă”, afirmase Rzeczpospolita.