Mihai Stan şi Dragoş Diaconescu, denunţaţi la DIICOT de două persoane

Mihai Stan şi Dragoş Diaconescu au fost denunţaţi de două persoane, care au arătat că gruparea vrea să ia credite bancare cu acte false şi scrisori de garanţie, în numele unor firme pentru care o angajată de la Finanţe Publice Ilfov a emis certificate fiscale ce atestau în fals că nu au nereguli.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 19:18
Mihai Stan şi Dragoş Diaconescu, denunţaţi la DIICOT de două persoane

Procurorii DIICOT arată în referatul prin care cer instanţei arestarea preventivă a 33 de persoane acuzate înşelăciune şi spălare de bani, document obţinut de MEDIAFAX, că în această cauză au existat două denunţuri, în urma cărora instituţia a demarat activităţi complexe de cercetare.

Anchetatorii arată în documentul citat că, la data de 8 iunie, o persoană a formulat un denunţ împotriva lui Mihai Stan, prin care arăta că acesta coordonează o grupare specializată în obţinerea de credite, în numele unor persoane juridice, folosind acte false şi garanţii fictive şi fiind sprijinit în această activitate de fostul general DIE Dragoş Diaconescu, care îi asigură legături cu persoane ce deţin funcţii de conducere în unităţi bancare şi care pot influenţa aprobarea creditelor.

„Printre aceste persoane, denunţătorul menţionează pe numiţii Cercel Claudiu şi Dan Lisandru. Denunţătorul arată că în perioada 2010 şi până în prezent gruparea a reuşit să contracteze un număr de trei credite de la CEC Bank Alba Iulia, BRD Academiei şi BCR Izvor. Mai precizează martorul denunţător că la acel moment gruparea intenţionează să contracteze alte trei credite de la Piraeus Bank, BRD Decebal şi OTP Bank folosind acelaşi sistem infracţionale (folosirea de acte false şi prezentarea de scrisori de garanţie de la Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri), se arată în denunţul făcut procurorilor DIICOT.

Totodată, denunţătorul a arătat că, în activitatea infracţională, liderul grupării, Mihai Stan, a fost sprijinit de Georgeta Popa, angajată a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov, care a făcut menţiunile necesare cu privire la societăţile comerciale folosite pentru a obţine credite bancare, astfel încât acestea să nu figureze cu datorii la bugetul de stat.

„De asemenea, aceasta le eliberează certificate fiscale care atestă în fals că societăţile nu prezintă nereguli. Toate documentele sunt întocmite în fals”, potrivit denunţătorului.

În denunţ se mai arată că, pentru garantarea creditelor, „gruparea beneficiază, tot prin intermediul suspectului Diaconescu Florian Dragoş, de complicitatea directorului Fondului Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, care eliberează scrisori de garanţie către băncile unde grupul infracţional contractează credite”.

În 22 iunie, un al doilea denunţător le-a spus procurorilor DIICOT că a fost indus în eroare şi convins de către Mihai Stan să preia SC „Ancuţa”, după care prin această societate au fost contractate credite bancare folosind acte false.

„Martorul expune aceeaşi situaţie de fapt cu privire la modalitatea în care a fost obţinut creditul de la CEC Bank”, notează procurorii în referat.

În urma celor două denunţuri, dar şi a sesizării din oficiu existente la momentul denunţurilor, au fost demarate investigaţii complexe prin care au fost solicitate unităţilor bancare menţionate de denunţători date privind creditele contractate sau cele cerute.

Totodată, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti au fost puse sub interceptare convorbirile efectuate de Mihai Stan şi Dragoş Diaconescu şi s-au demarat operaţiuni de supraveghere operativ informativă a acestora, fiind de asemenea interceptate şi mail-urile lor.

Procurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane, printre care liderul grupării, Daniel Ruse, vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, şi fostul general DIE Florian Dragoş Diaconescu, iar Aurel Şaramet va fi cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Cele 33 de persoane reţinute vor fi prezentate vineri instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

La audieri au fost duse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet şi angajaţi din Ministerul Economiei, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Aurel Şaramet a fost suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în urma cercetărilor din acest dosar.

Mihai Grigoroiu fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Cătălin Ionuţ Roşu este auditor, iar Andrei Atanasiu era expert în Ministerul Economiei. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activităţii celor trei în funcţiile ocupate.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false.

Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracţional ar face parte, printre alţii, fraţii Moga, şi ei cu notorietate în judeţul Călăraşi, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre fraţii Moga este finul lui Ruse, conform aceloraşi surse.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...