Veniturile SIF Banat-Crişana au urcat de aproape trei ori în primele nouă luni, la 142 milioane lei

Veniturile SIF Banat-Crişana (SIF1) au avansat de aproape trei ori în primele nouă luni, la 141,7 milioane lei (32 milioane euro), în principal datorită creşterii de cinci ori a încasărilor din vânzarea de titluri, care au ajuns la 104,8 milioane lei (23,6 milioane euro).
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 10:20
Veniturile SIF Banat-Crişana au urcat de aproape trei ori în primele nouă luni, la 142 milioane lei

În primele nouă luni ale anului trecut, societatea de investiţii financiare a consemnat venituri de totale de 54,7 milioane lei, din care aproape 21 milioane lei au provenit din titluri cedate.

Cheltuielile totale au scăzut în perioada analizată cu 15%, la 28,1 milioane lei (6,3 milioane euro), de la aproape 33 milioane lei din acelaşi interval de anul trecut, potrivit informaţiilor transmise luni de SIF Bursei de Valori Bucureşti.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu aproape 5%, la 8,8 milioane lei (2 milioane euro), de la 8,4 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Sumele plătite pentru salarii au avansat cu 4,5%, la 7,1 milioane lei (1,6 milioane euro), de la 6,8 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut.

La finele lunii septembrie, societatea avea 77 de angajaţi.

SIF Banat-Crişana a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 98 milioane lei (22,1 milioane euro), de aproape cinci ori peste câştigul din perioada similară a anului trecut.

Societatea nu a prezentat situaţia detaliată a portofoliului, însă cel mai probabil câştigul din primele nouă luni a fost susţinut în principal de vânzarea de acţiuni Erste (EBS), dar şi de alte participaţii.

La finele lunii septembrie, SIF Banat-Crişana avea un activ net de 1,243 miliarde lei, valoare cu 4,1% sub cea de la sfârşitul anului trecut, de 1,297 miliarde lei.

După prima oră a şedinţei bursiere de luni, acţiunile SIF Banat-Crişana erau în scădere cu 0,68%, la 1,17 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a societăţii este de 642,1 milioane lei (142 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...