AVAS: Angajaţii instituţiei nu sunt implicaţi în dosarul fraudelor bancare

 Angajaţii AVAS nu sunt implicaţi în acte şi fapte de corupţie în "dosarul fraudelor bancare", a anunţat autoritatea, ca reacţie la informaţiile dintr-un referat DIICOT potrivit cărora funcţionari cu rang înalt din AVAS şi alte instituţii formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare.
Economica.net - mar, 06 nov. 2012, 10:35
AVAS: Angajaţii instituţiei nu sunt implicaţi în dosarul fraudelor bancare

„Angajaţii AVAS nu sunt implicaţi în acte şi fapte de coruptie în «dosarul fraudelor bancare», aşa cum în mod eronat s-a vehiculat în mass-media. Conducerea AVAS nu are informaţii din care să reiasă o eventuală implicare a angajaţilor autorităţii în cercul infractional, fiind fermă în privinţa pedepsirii actelor de corupţie, conform prevederilor legale în vigoare. Dacă referirea este făcută la dl. Aurel Şaramet, dânsul a fost director general executiv al FPS în perioada 1992 – 1993, instituţie care a precedat AVAS, adică acum 20 de ani”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Funcţionari cu rang înalt din Senat, ministerele Economiei şi al Agriculturii sau din ANAF, AVAS şi Fondurile Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau a Creditului Rural formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare, arată DIICOT în referatul cu propunerea de arestare a 33 de persoane din gruparea carea se ocupa cu fraude bancare, obţinut de MEDIAFAX.

„Liderul grupării, Mihai Stan, a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important, cerc relaţional din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, ANAF, Fondul Naţional de Garantare a Creditului Rural şi alte structuri ale statului”, notează anchetatorii în documentul citat.

În acest dosar procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei ajunşi în detenţie numărându-se liderul grupării infracţionale, Daniel Ruse, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE Dragoş Diaconescu.

În acelaşi caz sunt cercetaţi în stare de libertate vicepreşedintele Băncii Române de Dezvoltare (BRD) Alexandru Claudiu Cercel-Duca şi directorul suspendat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012 membrii grupului infracţional organizat au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare, prin utilizarea unor documente falsificate.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...