Primele intermediate de Safety Broker au crescut în primele nouă luni cu 50%, la 23,5 milioane euro

Safety Broker a intermediat în primele nouă luni prime de asigurare de circa 23,5 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 50% faţă de perioada similară din 2011, depăşind rezultatele financiare din întreg anul precedent.
Economica.net - mar, 06 nov. 2012, 11:23
Primele intermediate de Safety Broker au crescut în primele nouă luni cu 50%, la 23,5 milioane euro

Defalcat pe tipuri de asigurări, 62% din primele intermediate reprezintă poliţe de răspundere civilă auto (RCA), 23% asigurări auto facultative CASCO, în timp ce poliţele de locuinţe constituie 9,2% din afacerile companiei.

„Estimăm că, până la sfârsitul acestui an, vom intermedia prime de peste 30 milioane de euro, depăşind obiectivele pe care ni le-am stabilit la începutul exerciţiului financiar. Rezultatele obţinute ne permit să accelerăm şi mai mult extinderea teritorială – obiectivul fiind ca, până la sfârşitul acestui an, să avem birouri în toate judeţele din România”, a declarat directorul general al Safety Broker, Viorel Vasile, într-un comunicat.

Societatea are peste 500 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...