Negocierile au loc în urma Memorandumului de Înţelegere semnat între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, incluzând complexul „Gara de Nord”, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor paneuropene de transport feroviar IV şi IX, semnat la Bucureşti în septembrie 2011.
Potrivit unei note a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prezentate în şedinţa de marţi a Guvernului, la sfârşitul lunii iulie, partea română a propus o versiune finală care cuprindea toate punctele dorite de ambele părţi, acestea agreând o formă a actului constitutiv, sub rezerva aprobării de către Euro Station.
La 12 septembrie avocaţii părţii belgiene au comunicat o nouă versiune a actului constitutiv în care s-au regăsit modificări de substanţă asupra cărora partea română îşi exprimase deja punctul de vedere şi, în această situaţie, au fost reluate negocierile.
Viitoarea firmă va fi înregistrată în România, ca SA, societate de proiect, fără activităţi de transport feroviar.
Compania Euro Station derulează în Belgia şi în alte ţări activităţi de arhitectură, inginerie, construcţii şi management de proiect.