Băsescu şi Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, şi să aştepte numirea managerilor privaţi care să crească valoarea celor două companii
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 12:50
Băsescu şi Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz

Subiectul a fost discutat de cei doi oficiali în întâlnirea avută, miercuri, la Palatul Cotroceni, în contextul negocierilor cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante.

„Preşedintele şi premierul au fost de acord să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz, cu argumentul că acum nu este momentul prielnic. Cei doi au agreat că este nevoie ca mai întâi să fie introdus managament privat care să crească valoarea celor două companii şi abia apoi să fie încheiate procedurile de vânzare de acţiuni”, au arătat sursele citate.

Statul s-a angajat faţă de Fondul Monegar Internaţional să vândă pe bursă participaţii la unele companii, printre care şi un pachet de 15% din acţiunile Transgaz. Operaţiunea era programată iniţial pentru sfârşitul lui iunie, dar a fost amânată din motive tehnice.

Prospectul ofertei Transgaz este pe masa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare spre analizare.

Transgaz Mediaş este operatorul reţelei naţionale de transport al gazelor naturale. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti din 2008, în urma unei oferte derulate la finele lui 2007.

Statul deţine 73,51% din acţiunile companiei. În acţionariatul Transgaz se regăseşte şi Fondul Proprietatea, care deţine 14,98% din titluri, iar restul de 11,5% din acţiuni sunt în portofoliile investitorilor de la bursă.

În cazul CFR Marfă, Guvernul intenţionează să vândă prin licitaţie cu strigare un pachet de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al companiei, precum şi pachetul care va fi deţinut de stat în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A.

Iniţial, Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă doar 20% din acţiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) să fie vândut un pachet majoritar de acţiuni.

Ministerul Transporturilor a anunţat că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu.

Ulterior, oficialii ministerului au declaat că procedura de vânzare a CFR Marfă este întreruptă şi nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...