USL începe suspendarea lui Traian Băsescu

Liderii USL au decis luni declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 10:14

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, după şedinţa conducerii Uniunii, că acest demers al USL „nu e un moft, nu e o invenţie de agendă”.

Antonescu a adăugat că este conştient de faptul că „este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi cu demersuri care să însemne altceva”.

„Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om, un om care dictează Guvernului, un om care a construit imoral şi ilicit majorităţi parlamentare false, un om care, aşa cum arată ultimele sale declaraţii, nu mai acceptă nici măcar în aparenţă să respcte independenţa puteri judecătoreşti”, a susţinut Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu a precizat că cererea de suspendare va fi redactată de Comisia Politică a USL ce urmează să fie constituită luni, urmând ca aceasta să finalizeze documentul „probabil într-o săptămână”.

Potrivit liderului PNL, ulterior va avea loc o discuţie în grupurile parlamentare reunite şi, dacă grupurile vor asuma această propunere, aceasta va fi iniţiată, pe traseul parlamentar stabilit de Constituţie.

Crin Antonescu a mai spus că USL îşi propune să iniţieze o largă dezbatere publică în legătură cu acest act politic şi, în cursul acestei dezbateri publice, în funcţie de calendarul ce va fi stabilit, să se încerce conturarea în jurul acestui demers a unui larg curent public.

De ce e nevoie de suspendarea lui Băsescu?

Crin Antonescu a explicat că demersul de suspendare este destinat nu doar să restabilească „starea de lucruri constituţională”, ci să „scutească încă un an de suferinţă” pentru populaţie, să „evite” încă un an de degradare a instituţiilor statului.

„Sigur, discuţiile despre câte şanse avem, câte voturi avem, au rostul lor. Dar, în politică, din punctul nostru de vedere, şi suntem dispuşi să ne asumăm această responsabilitate, nu poţi să acţionezi, nu poţi să spui şi să faci numai ce este garantat imediat de un număr de voturi. Avem speranţa că, făcând acest demers, suntem în asentimentul şi avem susţinerea unei majorităţi a cetăţenilor. Asta ne interesează mai mult decât majoritatea conjucturală din Parlamentul României”, a declarat liderul PNL.

Antonescu a precizat, răspunzând unei întrebări, că USL va respecta votul din Parlament, chiar dacă este „o majoritate artificială în raport cu voinţa exprimată de electorat în 2008”.

„Nu ne dorim doar o luptă politică într-o rezervaţie politică, ci o dezbatere la nivelul întregii societăţi”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...