„Preluarea integrală a Postmaster a avut ca scop o mai bună prezenţă a Austrian Post la momentul liberalizării pieţei poştale din România, la 1 ianuarie 2013. Vrem să profităm de acest moment”, a declarat într-o conferinţă de presă Adreas Dragosits, vicepreşedinte Austrian Post.
Părţile nu au anunţat valoarea tranzacţiei.
Operaţiunea nu a fost înregistrată la Registrul Comerţului, unde figurează în continuare ca asociaţi ai Postmaster SRL Mihai Bălaj şi Mihai Preoţescu (fiecare câte 14,8% din capital), Radu Constantin Potolea – 44,4% şi Austrian Post Group – 26%.
Operatorul naţional poştal din Austria a intrat în acţionariatul Postmaster în octombrie 2011.
„Conform înţelegerii cu foştii acţionari, nu vom dezvălui valoarea celor două tranzacţii. Actele privind tranzacţia au fost semnate la începutul acestei luni şi urmează ca în cateva zile să se încheie şi înregistrarea noii structuri a acţionariatului la Registrul Comerţului”, a spus Dragosits.
Întrebat dacă Austrian Post este interesată să devină investitor strategic la Poşta Română, Dragosits a spus că nu există nicio intenţie în acest sens.
„Astfel de zvonuri am auzit şi în România şi pe alte pieţe pe care activăm. Austria Post nu intenţionează să devină investitor strategic la Poşta Română. Dacă vă uitaţi pe pieţele externe unde activează Austrian Post veţi observa că noi am intrat prin achiziţionarea unui operator poştal privat, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în România”, a spus el.
Dragosits a arătat că aşteaptă ca autoritatea de reglementare în comunicaţii din România, ANCOM, să adopte actul normativ care va reglementa liberalizarea pieţei poştale la 1 ianuarie 2013.
„Suntem în contact cu ANCOM, dar până în prezent nu există o versiune finală a proiectului de lege care va reglementa liebralizarea pieţei poştale, în condiţiile în care mai este puţin timp până la 1 ianuarie 2013 şi vor avea loc şi alegeri în decembrie. Sperăm să se încheie acest proces cât mai repede pentru a avea timp să ne pregătim cât mai bine pentru acest moment”, a spus vicepreşedintele Austrian Post.
Postmaster a fost înfiinţată în 2007 şi, pentru acest an, afacerile operatorului poştal au fost estimate la 11 milioane de euro, în creştere cu peste 10% faţă de 2011.
Până la 31 decembrie 2012, Compania Naţională Poşta Română are dreptul exclusiv de a presta servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g şi pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei, constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor de corespondenţă interne şi distribuirea trimiterilor de corespondenţă expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.
Prezent la eveniment, unul dintre foştii asociaţi ai Postmaster, Mihai Bălaj, a declarat că societatea a investit un milion de euro în dotarea companiei cu diverse utiljae şi echipamente specifice activităţii poştale.
„Investiţiile vor continua în 2013. Aşa cum am mai aunuţat, afacerile Postmaster vor depăşi 11 milioane de euro în acest an şi vrem ca în 2013 creşterea veniturilor să se situeze în zona a doua cifre”, a spus Bălaj.
Anul trecut, piaţa serviciilor poştale a crescut cu 5,2%, la 1,53 miliarde de lei, pe fondul avansului trimiterilor poştale cu 28% faţă de 2010, la 527,3 milioane lei, potrivit datelor ANCOM.
Din numărul total de trimiteri procesate în 2011, Poşta Română a prelucrat 79%, ajungând la 418,71 milioane de trimiteri, în timp ce furnizorii privaţi au raportat 108,57 milioane, realizând o creştere de aproape 30% faţă de anul 2010.
Cu 23.400 angajaţi, Austrian Post este liderul pieţei de corespondenţă şi servicii de coletărie din Austria. Operatorul este structurat în două divizii: Mail&Branch Network şi Parcel&Logistics şi este prezent în peste zece pieţe europene, generând mai mult de 30% din cifra sa de afaceri din străinătate.
În 2011, cifra de afaceri Austrian Post a crescut cu 4,2%, la 2,35 miliarde de euro, în timp ce EBITDA s-a plasat la 283 milioane euro.