O singură primărie din România are o companie la bursă. Ce face cu ea

Consiliul local al municipiului Brăila deţine peste 79% din acţiunile CET Brăila, care asigură brăilenilor agentul termic şi apa caldă. Primăria ar vrea să vândă compania, potrivit directorului companiei, dar ce ar putea face cumpărătorul cu ea?
Adrian N. Ionescu - joi, 08 nov. 2012, 22:08
O singură primărie din România are o companie la bursă. Ce face cu ea

Datoriile companiei ar putea deveni fatale, dacă nu s-ar afla sub protecţia autorităţilor, tocmai pentru că are ca afacere principală asigurarea agentului termic pentru brăileni. Chiar şi aşa CET Brăila (simbol bursier CETB) nu este lipsită de peţitori.

Compania are terenuri de circa 11 hectare, care exercită o anumită atracţie, cu toate că o parte considerabilă din ele este ocupată de instalaţii. CET Brăila operează o termocentrală electrică în cogenerare, cu 3 turbine de 25 de MW.

Un mare complex de sere în jurul nostru, aşa cum a fost în zonă pe vremuri, ar putea fi un client mai bun pentru căldura noastră“, sugerează, în schimb, Petrişor Motoc, directorul general al CET Brăila.

Un investitor într-un mare complex de sere ar putea fi şi un consumator mai bun platnic decât clienţii actuali ai companiei.

Proiectul ar putea deveni fezabil, în cazul în care se va face o altă centrală, mai aproape de oraş, aşa cum doreşte primăria, care a şi scos la licitaţie serviciile de producţie şi distribuţie de agent termic.

„În acest caz, compania noastră ar putea fi vândută. Chiar luna trecută au fost pe la noi reprezentanţii unui fond de investiţii“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Petrişor Motoc.

Compania nici nu ar fi prea scumpă, conform evaluării indirecte făcută cu preţul ăpriţinelor tranzacţii de pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB): 902.000 de lei. CET Brăila (CETB) are însă datorii de aproape 67 de milioane de lei (la 30 iunie). Cifra de afaceri a companiei a fost de 40 de milioane de lei, anul trecut (21 de milioane pe 9 luni anul acesta), din care 27% a venit din vânzările de electricitate.

Proiectul primăriei este justificat de faptul că CET Brăila este la 10 km de oraş, ceea ce creşte costul agentului termic furnizat brăilenilor, care au acum datorii de peste 12 milioane de lei către companie, potrivit directorului acesteia.

Pe de altă parte, numai gazele arse în termocentrală au costat 17 milioane de lei. Şi numai cheltuielile materiale consumă 91% din încasări, potrivit raportului pe 2011 al companiei. Compania are pierderi de 8,5 milioane de lei pe primele 9 luni din acest an şi de 9,5 milioane anul trecut.

Fără investitorul surpriză, cu aceste cifre, viitorul pe bursă al companiei nesigur, ca şi al deţinerilor de aproape 21 % din titluri ale acţionarilor mici, este nesigur. Printre aceştia se vor fi numărând şi o parte din salariaţii care au protestat, luna trecută, că nu şi-au mai luat salriile de 3 luni, după cum relata Mediafax, luna trecută.

Termocentrala este amplasată pe platforma industrială unde pe vremuri funcţionau combinatul de fire şi fibre artificiale şi combinatul de celuloză şi hârtie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...