AIPC: Prin amânarea listărilor promise de stat, bursa locală rămâne la stadiul de piaţă de frontieră

Amânarea listării companiilor de stat menţine bursa din România la stadiul de piaţă de frontieră, iar autorităţile trebuie să stabilească termene clare, pe care să le respecte, pentru vânzarea acţiunilor prin intermediul pieţei de capital, afirmă reprezentanţii AIPC.
Economica.net - joi, 08 nov. 2012, 12:00
AIPC: Prin amânarea listărilor promise de stat, bursa locală rămâne la stadiul de piaţă de frontieră

„Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital constată cu dezamăgire faptul că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit sa amâne privatizarea CFR Marfă şi vânzarea unui pachet de acţiuni Transgaz, considerând că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni. Considerăm că prin amânarea acestor listări, România amână sine die depăşirea stadiului de «frontier market» al pieţei de capital, ratând încă o dată intrarea pe radarele fondurilor de investiţii specializate pe pieţe emergente, care dispun de multe lichidităţi disponibile pentru investiţii, iar discounturile la care se tranzacţionează acţiunile româneşti vor rămâne în continuare foarte mari. Având în vedere că piaţa de capital este cel mai credibil etalon al unei economii, acest discount se rasfrânge asupra tuturor activelor româneşti”, se arată într-un comunicat transmis joi de AIPC.

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că Guvernul şi Preşedinţia au o opinie comună privind vânzarea de acţiuni Transgaz, existând opţiunea de a vinde acum la un preţ mai slab sau de a nu vinde, pornind de la ideea că dezvoltarea sectorului energetic „în câţiva ani” va creşte valoarea participaţiilor statului.

El a amintit că vânzarea unui pachet de acţiuni Transgaz a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar a precizat în acelaşi timp că în luna decembrie sau cel mai probabil la începutul anului viitor, în prima săptămână din luna ianuarie, vor fi iniţiate negocierile cu instituţia financiară internaţională pentru încheierea unei noi scrisori de intenţie şi a unui nou acord preventiv.

„Referitor la privatizările strategice, şi anume Transgaz şi CFR Marfă, asumate de România în luna februarie 2012, există un punct de vedere comun al Preşedinţiei şi Guvernului şi va forma obiectul discuţiilor Ministerului Finanţelor cu delegaţia FMI”, a spus Ponta.

Surse participante la discuţia de miercuri dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că cei doi oficiali au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz, apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, şi să aştepte numirea managerilor privaţi care să crească valoarea celor două companii.

Reprezentanţii investitorilor spun, în comunicatul transmis joi, că România ar trebui să urmeze exemplul Turciei, care a obţinut recent un rating recomandat investiţiilor pentru prima dată după 1994 după ce Fitch i-a îmbunătăţit calificativul cu o treaptă datorită reducerii riscurilor economice şi a datoriilor.

„Deja nu mai este rezonabil să ne imaginăm vreo comparaţie cu bursa poloneză, însă exemplu Turciei, la care România se uita de sus în urmă cu doar câţiva ani, iar acum are tranzacţii de sute de ori mai mari pe bursă şi a devenit o piaţă «investment grade», ne arată cât de uşor este să te dezvolţi economic cu puţină consecvenţă şi predictibilitate, caracteristici care, din păcate, îi lipsesc pieţei autohtone de capital. Solicităm pe această cale autorităţilor abilitate să dea dovadă de seriozitate şi profesionalism în stabilirea unor termene clare pentru listarea companiilor de stat sau vânzarea de pachete de acţiuni la companiile deja listate şi, mai ales, respectarea acestor termene”, arată asociaţia.

Statul s-a angajat faţă de FMI să vândă pe bursă participaţii la unele companii, printre care şi un pachet de 15% din acţiunile Transgaz, Nuclerelectrica (10%), Hidroelectrica (10%), Romgaz (15%).

În cazul CFR Marfă, Guvernul intenţionează să vândă prin licitaţie cu strigare un pachet de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al companiei, precum şi pachetul care va fi deţinut de stat în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A.

Oferta de la Transelectrica, din luna martie, a fost singura încheiată cu succes dintre cele două derulate în ultimii cinci ani la o companie de stat. În celelalte cazuri termenele asumate iniţial au fost depăşite sau amânate, deşi statul a selectat deja brokerii care să intermedieze ofertele.

Guvernul a încercat în luna iulie a anului trecut să vândă un pachet de 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP), însă oferta a eşuat deoarece cererea a fost sub pragul minim de la care operaţiunea putea fi încheiată cu succes.

La sfârşitul lunii octombrie, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu directorul general executiv al OMV, el declarând atunci că, după ultimele evoluţii privind explorarea resurselor din Marea Neagră, a devenit de înţeles că România nu va mai vinde cei 10% din Petrom, fiind un noroc faptul că nu s-a reuşit vânzarea în 2011.

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului este estimată pentru o perioadă de 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...