Sistem de aprovizionare cu apă de 700.000 de euro finanţat de MAE român, inaugurat în R.Moldova

Un sistem de aprovizionare cu apă în valoare de 700.000 de euro finanţat integral de MAE român, prin bugetul alocat asistenţei pentru dezvoltare, a fost inaugurat, joi, în comuna Roşu din raionul Cahul, în R.Moldova, în prezenţa secretarul de stat Bogdan Aurescu.
Economica.net - joi, 08 nov. 2012, 19:42
Sistem de aprovizionare cu apă de 700.000 de euro finanţat de MAE român, inaugurat în R.Moldova

Proiectul de modernizare şi extindere a sistemului de aprovizionare cu apă din comuna Roşu a inclus şi realizarea reţelei de canalizare din localitate, de care beneficiază 800 de gospodării (3.000 de locuitori), precum şi instituţiile de învăţământ, societăţile comerciale şi autorităţile publice locale, informează un comunicat MAE, transmis MEDIAFAX.

„Acest proiect, care va contribui vizibil, începând de azi, la îmbunătăţirea traiului zilnic al locuitorilor comunei Roşu, nu este decât un exemplu al sprijinului concret şi constant pe care România, în acest caz prin Ministerul Afacerilor Externe, îl acordă cetăţenilor R. Moldova, creşterii nivelului de trai la standard european. Tot mai multe proiecte concrete se desfăşoară între cele două maluri ale Prutului, fie că vorbim de construcţia liniilor electrice şi a conductelor de gaz, de burse, de asistenţa medicală de urgenţă sau de contactele interumane. Toate sunt menite să lege tot mai strâns R. Moldova la spaţiul european, la valorile şi standardele acestuia”, a declarat Bogdan Aurescu.

Oficialul român a avut joi la Chişinău consultări cu Andrei Popov, vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene din ţara vecină, în cadrul reuniunii fiind acordată „o atenţie specială proiectelor de interconectare a sistemelor energetice din România şi R. Moldova”.

Cei doi oficiali au analizat şi evoluţiile înregistrate în negocierile R.Moldova cu Comisia Europeană privind Acordul de Asociere la UE şi Acordul privind Crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, precum şi pentru liberalizarea regimului de vize.

Totodată, Aurescu şi Popov au discutat şi despre dosarul transnistrean, în programul vizitei secretarului de stat român fiind şi o întrevedere cu Eugen Carpov, vice-prim ministru al Republicii Moldova, subiectul discuţiei cu acesta fiind de asemenea „analizarea ultimelor evoluţii şi perspectivelor dosarului transnistrean”, precizează MAE.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...