Fenomenul „Tigaia” continuă. Ieşenii s-au călcat în picioare pentru reduceri de preţ VIDEO

Îmbulzeală pentru un câştig de câţiva bani. Peste 100 de ieşeni au stau în frig pentru a prinde promoţiile de la inaugurarea unui supermarket. Oamenii nu au vrut să rateze uleiul alimentar şi nici tigăile care se vindeau cu preţ redus.
Ioana Rotariu - lun, 21 nov. 2011, 10:52

Ieşenii care au ieşit la cumpărături nu au vrut să rateze uleiul alimentar şi nici tigăile care se vindeau cu preţ redus.

Oamenii au ajuns chiar să se înjure şi să-şi dea coate pentru a fi primii care intră în noul magazin. Cei mai mulţi dintre clienţi au fost vârstnici. Unul dintre ei a şi căzut odată ce a pătruns în magazin.

Produsele cu cea mai mare trecere au fost tigăile ieftine, care s-au vândut ca pâinea caldă.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...