Bursele europene au închis în scădere

Bursele europene au închis vineri în scădere, din cauza temerilor că măsurile automate de austeritate care ar putea intra în vigoare în SUA de la începutul anului viitor vor împinge cea mai mare economie a lumii în recesiune, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 09 nov. 2012, 17:12
Bursele europene au închis în scădere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a finalizat cu o pierdere de 0,1%, după ce a coborât cu până la 1,1% în cursul şedinţei de tarnzacţionare. Pe ansamblul acestei săptămâni, indicele de referinţă al pieţelor europene a scăzut cu 1,6%.

Agenţia de rating Fitch a avertizat vineri că majorările de taxe şi reducerile de cheltuieli care ar intra în vigoare în SUA de la 1 ianuarie, în lipsa acţiunii politice, ar provoca o nouă rundă de recesiune, cu un impact semnificativ asupra creşterii economice mondiale.

Şi Biroul pentru Buget din Congresul SUA a avertizat într-un raport că măsurile automate de austeritate, cu un impact total de 600 miliarde de dolari, ar provoca recesiune încă din prima jumătate a anului viitor.

În Europa, Banca centrală a Farnţei anticipează că economia s-ar putea contracta în trimestrul al patrulea, după ce un indice al încrederii din mediul de afaceri a scăzut la minimul ultimilor doi ani.

Indicele CAC 40 al bursei de la Paris a închis vineri în scădere cu 0,5%, în timp ce FTSE 100 – Londra a pierdut 0,1%, iar DAX – Frankfurt s-a retras cu 0,6%.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...