Şi-a concediat angajaţii din cauză că a câştigat Obama

Cel puţin unul dintre directorii de companii care au ameninţat cu concedieri în cazul în care actualul preşedinte, Barack Obama, câştigă un nou mandat, se ţine de cuvânt, potrivit CNBC.
Economica.net - Dum, 11 nov. 2012, 13:42
Şi-a concediat angajaţii din cauză că a câştigat Obama

Directorul general al producătorului de cărbune Murray Energy, Robert Murray, a concediat săptămâna aceasta 150 din cei 3.500 de angajaţi ai companiei, după ce candidatul republican, Mitt Romney, a pierdut în faţa lui Obama. Un purtător de cuvânt a declarat că procesul de concedieri se află în derulare, iar aceastea sunt doar ultimele anunţuri.

Notificările de concediere au dat vina pentru locurile de muncă desfiinţate pe „războiul împotriva cărbunelui” dus de Obama.

Numărul de locuri de muncă din economia americană a crescut lent. Unele industrii au desfiinţat, însă, locuri de muncă chiar şi în contextul îmbunătăţirii condiţiilor.

Compania minieră a transmis NBC News agenda discuţiilor de la reuniunea unde au fost prezentate planurile de concedieri, dar şi un text al lui Murray, numit „rugăciune pentru America”.

În planul de concedieri, Murray prevede distrugerea industriei de extragere de cărbune posibil chiar din 2030. Condiţiile de afaceri se vor deteriora, din cauza regelementărilor şi taxelor, a activităţii economice în declin şi preţurilor mai mici la energie.

Şeful companiei miniere i-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru concedieri.

„Doamne, iartă-mă pe mine şi pe ceilalţi de la Murray Energy Corporation pentru deciziile pe care am fost nevoiţi să le luăm pentru a apăra chiar existenţa companiilor pe care ne-ai ajutat să le construim”, a scris Murray în „rugăciune pentru America”.

Cele mai multe concedieri au avut loc la o subsidiară care operează mina Crandall Canyon. În 2007, un accident a cauzat moartea a nouă persoane la această mină. În urmă cu două luni, compania a acceptat să plătească un milion de dolari daune civile într-un acord amiabil legat de încălcări ale regulilor, care au cauzat accidentul. Concedierile nu au legătură cu accidentul şi penalităţile, a spus purtătorul de cuvânt.

Mai multe companii americane şi-au avertizat angajaţii, înaintea alegerilor de marţi, că ar putea avea loc concedieri în cazul în care Obama câştigă alegerile.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...