CAB a decis confiscarea unor importante sume de bani de la inculpaţii din dosarul transferurilor

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis luni obligarea celor opt inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal la plata unor despăgubiri către ANAF şi către cluburile sportive implicate, precum şi confiscarea unor importante sume de bani.
Economica.net - lun, 12 nov. 2012, 17:28
CAB a decis confiscarea unor importante sume de bani de la inculpaţii din dosarul transferurilor

Magistraţii CAB au admis apelul procurorilor, al Statului Român prin ANAF şi al Liceului cu Program Sportiv „Banatul” Timişoara şi, rejudecând, au decis condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea.

În minuta deciziei se arată că Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea sunt obligaţi la plata către partea civilă Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timişoara a sumei de 265.000 de dolari, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală de referinţă a BNR calculată de la data transferului fotbalistului Paul Codrea.

Gheorghe Copos a fost obligat la plata către partea civilă Statul Român – ANAF a sumei de 63.908 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Cristian Dulca.

CAB îl obligă pe Mihai Stoica la plata către ANAF a sumei de 319.359 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Iulian Arhire.

Cristian Borcea şi Ioan Becali au fost obligaţi la plata către ANAF a sumei de 609.444 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Cosmin Contra.

Judecătorii îi obligă în solidar pe inculpaţii Jean Pădureanu şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 844.603 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Ionel Ganea.

De asemenea, CAB îi obligă în solidar pe Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu la plata către ANAF a sumei de 328.440 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Lucian Sînmărtean.

În minuta deciziei se mai arată că inculpaţii Gheorghe Copos, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu sunt obligaţi în solidar la plata către ANAF a sumei de 2.296.097 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Florin Bratu.

Prin decizia CAB, Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu sunt obligaţi la plata către ANAF a sumei de 405.992 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Dan Alexa.

Judecătorii îi mai obligă în solidar pe inculpaţii Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 164.780 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Adrian Mihalcea.

CAB a decis şi confiscarea următoarele sume de bani: de la inculpatul Copos Gheorghe – 150.000 USD (transferul fotbalistului Dulca Cristian); de la inculpatul Stoica Mihai – 550.000 USD (transferul fotbalistului Arhire Iulian); de la inculpatul Borcea Cristian – 593.750 USD, iar de la inculpatul Becali Ioan – 418.750 USD, (transferul fotbalistului Contra Cosmin); de la inculpatul Becali Ioan – 1.400.000 USD, iar de la inculpatul Pădureanu Jean – 112.000 USD, (transferul fotbalistului Ganea Ionel); de la inculpatul Borcea Cristian – 169.667 USD, de la inculpatul Becali Ioan – 1.201.667 USD, iar de la inculpatul Becali Victor – 1.201.667 USD (transferul fotbalistului Codrea Paul); de la inculpatul Borcea Cristian – 213.000 USD, de la inculpatul Becali Ioan – 125.000 USD, de la inculpatul Becali Victor – 125.000 USD, iar de la inculpatul Stoica Mihai – 125.000 USD (transferul fotbalistului Cernat Florin).

Magistraţii au mai decis confiscarea următoarelor sume: de la inculpatul Borcea Cristian – 124.500 USD, iar de la inculpatul Becali Ioan – 100.000 USD (transferul fotbalistului Mara Bogdan); de la inculpatul Borcea Cristian – 32.167 USD, de la inculpatul Becali Ioan – 360.000 USD, iar de la inculpatul Becali Victor – 360.000 USD (transferul fotbalistului Mitea Nicolae); de la inculpatul Pădureanu Jean – 87.000 USD, de la inculpatul Becali Ioan – 75.000 USD, de la inculpatul Becali Victor – 75.000 USD, iar de la inculpatul Popescu Gheorghe – 75.000 USD (transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian); de la inculpatul Copos Gheorghe – 510.007 USD, de la inculpatul Becali Ioan – 500.000 USD, iar de la inculpatul Popescu Gheorghe – 1.000.000 USD din care se scade suma de 1.330.000 lei plătită cu titlu de impozit (transferul fotbalistului Bratu Florin); de la inculpatul Borcea Cristian – 29.200 euro, iar de la inculpatul Becali Ioan – 403.000 euro (transferul fotbalistului Alexa Dan) şi de la inculpatul Becali Ioan – 350.000 euro (transferul fotbalistului Mihalcea Adrian).

„Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Borcea Cristian, Becali Ion, Becali Victor, Pădureanu Jean şi Popescu Gheorghe, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, nr.48/2006 din 17.07.2008. Menţine poprirea instituită asupra sumei de 116.064 lei din contul deschis de inculpatul Neţoiu Gheorghe”, se mai arată în minută.

CAB mai dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra celor 13.868 acţiuni ale Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 19.07.2008. De asemenea, dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti constituite la Banca Română de Dezvoltare-Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam, Banca Italo-Romena şi Millennium Bank, instituit prin Ordonanţa DNA, nr.48/2006 din 17.07.2008 şi ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor SC Dinamo 1948 SA constituite la Emporiki Bank şi UniCredit Ţiriac Bank, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 17.07.2008.

„Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor CS Oţelul Galaţi, constituite la Banca Comercială Română, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 17.07.2008. Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor C.F. Gloria 1922 Bistriţa, constituite la Banca Română de Dezvoltare Groupe Societe Generale, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 17.07.2008”, arată minuta deciziei.

În plus, CAB obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: Gheorghe Copos – 108.000 lei, Mihai Stoica – 58.000 lei, Cristi Borcea – 258.000 lei, Ioan Becali – 308.000 lei, Victor Becali – 108.000 lei, Jean Pădureanu – 58 000 lei, Gheorghe Neţoiu – 58.000 lei, Gheorghe Popescu – 108.000 lei.

Preşedintele şi patronul clubului Rapid, George Copos, a fost condamnat luni de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul transferurilor din fotbal.

În acelaşi dosar CAB a decis condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a finanţatorului de la Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, la patru ani de închisoare a fostului director al Clubului de Fotbal Oţelul Galaţi Mihai Stoica, la şapte ani de închisoare cu executare a fostului finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, la opt ani de închisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la şapte ani de închisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei „Becali sport” Gică Popescu şi la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului acţionar la Clubul de Fotbal Dinamo Gheorghe Neţoiu.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...