România, promovată în catalogul din 2013 al turoperatorului german ITS Reisen

Turoperatorul german ITS Reisen, parte a concernului Rewe, va promova în catalogul din 2013, destinaţii turistice din România, începând cu Delta Dunării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului /MDRT/, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 13 nov. 2012, 12:49
România, promovată în catalogul din 2013 al turoperatorului german ITS Reisen

Astfel, ITS Reisen intenţionează să extindă, pentru anul viitor, promovarea pentru România, printr-o broşură dedicată ţării noastre, distribuită în Germania, Austria şi Elveţia, ce va prezenta destinaţii şi produse turistice specifice ţării noastre.

Principalele forme de turism vor viza Delta Dunării, circuitele culturale, dar şi turismul activ şi în natură, manifestat mai ales sub formă de drumeţii şi activităţi de observare a florei şi faunei.

Catalogul, ce va fi produs până la sfârşitul lunii noiembrie, urmează să fie distribuit, în 2013, de circa 2.500 de agenţii care vând produsele ITS în cele trei ţări amintite.

Totodată, potrivit MDRT, România va continua să apară în catalogul ‘City Trips’ al turoperatorului german, cu destinaţii ca Bucureşti şi Sibiu.

Decizia a fost luată în urma discuţiilor demarate de către secretarul de stat Cristian Bărhălescu cu reprezentanţii ITS Reisen în luna august, la Berlin, şi continuate în octombrie, la Salzburg, cu ocazia lansării Catalogului ITS 2013.

ITS Reisen face parte, alături de Jahn Reisen, Tjaereborg, ADAC Reisen, LTUplus, Dertour şi Meiers Weltreisen, din divizia de turism a concernului Rewe, locul doi în topul concernelor turistice din Germania, în funcţie de profit.

Compania deţine peste 2.500 de agenţii de turism proprii, în franciză sau în cooperare cu alte agenţii de turism, dar şi agenţii de incoming proprii în 13 ţări.

ITS este unul dintre turoperatorii care au înregistrat creştere pe piaţă şi care atrag turişti interesaţi de formele de turism caracteristice României, aşa cum au fost ele identificate în studiile şi documentele strategice realizate pentru MDRT în domeniu.

MDRT gestionează planul naţional de marketing şi promovare turistică, elaborat pe baza unor studii şi documente strategice, şi care prevede un set de acţiuni specifice, printre care şi cele destinate promovării prin intermediul turoperatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...