Singurele locomotive româneşti, făcute de o echipă de cercetători. Le vând nemţilor

Echipa de la un fost institut de cercetare a fabricat o locomotivă de la zero pe care a vândut-o în Ungaria şi Căilor Ferate Germane. Softronic Craiova este, în prezent, singurul producător de locomotive din România după ce la Electroputere Craiova nu s-a mai fabricat nicio unitate de ani de zile iar fabrica şi-a scos producţia de locomotive din obiectul de activitate.
Florin Cojocaru - Dum, 18 nov. 2012, 22:07
Singurele locomotive româneşti, făcute de o echipă de cercetători. Le vând nemţilor

La Craiova se face o locomotivă 100% românească pe care o cumpără nemţii cu peste 3 milioane de euro. Nu, nu este vorba despre locomotiva Electroputere care, de alfel, nici nu mai e în producţie ci de un produs nou pe care l-au imaginat şi apoi produs designerii şi inginerii de la Softronic SRL, o firmă înfiinţată în 1999 cu echipa de la un fost institut de cercetare din localitate.

Cei de la Softronic nu au ajuns dintr-odată să facă locomotive. Au început cu diverse dispozitive care se montează pe o locomotivă precum un vitezometru care înregistrează toate mişcările făcute de locomotivă sau un contor plasat în exterior care măsoară consumul de energie.

 „Pionieri pe piaţa româneasca de material rulant al echipamentelor electronice comandate cu microprocesoare, specialiştii societatii au proiectat şi fabricat echipamente de modernizare începând de la siguranţa circulaţiei, măsură, control şi diagnoza, pâna la convertizoare statice de tracţiune”, se arată în descrierea de pe site-ul propriu.

 După opt ani de producţie de echipamente electronice pentru modernizarea materialului rulant, echipa Softronic a decis să treacă şi la producţia de locomotive electrice. Nu au luat de nicăieri niciun patent ci, pur şi simplu, designerul s-a aşezat la planşă şi a desenat o locomotivă. Pe care, apoi, cei de la Softronic au lansat-o în fabricaţie. „După atâţia ani de producţie de diverse echipamente pentru locomotivă şi de modernizat locomotive, am hotărât să facem una proprie. Nu am folosit modelul Electroputere, locomotiva noastră are faruri cu led-uri, o suprafaţă a geamurilor mult mai mare, cameră video în loc de oglindă retrovizoare şi o altă linie generală a ansamblului. Piesele le importăm, dar electronicele le facem noi”, a spus Misu Mihalache, director economic Softronic pentru ECONOMICA.NET . Potrivit acestuia locomotivele produse la Craiova au fost vândute către Deutsche Bahn(Căile Ferare Germane), filiala din România, dar şi în Ungaria. O locomotivă se vinde cu 2,5 milioane de euro fără TVA.

Softronic produce două modele de locomotivă, TransMontana şi Phoenix, ambele fiind o premieră în România. TransMontana este „prima locomotivă electrică cu motoare asincrone făcută în România” iar Phoenix este „prima locomotivă electrică fabricată în România cu reglaj pe joasă tensiune şi choppere pentru acţionarea motoarelor de curent continuu”.

Locomotivele produse de Softronic sunt licenţiate pentru a circula în România şi în ţările vecine precum Ungaria, Serbia şi Bulgaria.
La Craiova, Softronic dispune de o hală de montaj de 3.000 de metri pătraţi în care produce tot felul de echipamente care se montează pe locomotive şi o alta de 4.000 de metri pătraţi în care se produc şi modernizează locomotivele, cutiile de viteză şi boghiurile. Lângă aceasta din urmă mai sunt două anexe unde se efectuează vospirea şi spălarea unităţilor motoare.

Softronic este deţinută de necunoscuţii Ion Gîrniţă şi Oana-Adriana Miulescu, ambii domiciliaţi în Craiova. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 55 de milioane de lei şi un profit brut de 4 milioane de lei.

În România nu mai există alţi producători de locomotive. Cele ce trag trenurile SNCFR sunt făcute cu ani în urmă la Electroputere Craiova, unele dintre ele modernizate de-a lungul anilor. Fabrica cumpărată de grupul saudit Al Ahrab în 2007 a renunţat oficial la producţia de locomotive în acest an. Neoficial, însă, producţia s-a sistat în urmă cu mai mult de 10 ani. Secţiile care au mai rămas din Electroputere fabrică motoare electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...