„Nu cred că pieţele se vor duce în jos din cauza Greciei, sau a vârfului fiscal, pentru că nu va avea loc un vârf fiscal. Piaţa va scădea pentru că profiturile companiilor vor începe să dezamăgească, iar economia mondială abia dacă va creşte anul viitor, sau chiar se va contracta”, a declarat Faber, autorul raportului „Gloom, Boom and Doom”, pentru CNBC.
În opinia sa, acţiunile incluse în indicele Standard&Poor 500 vor scădea cu cel puţin 20%, faţă de un vârf atins în luna septembrie.
Faber a dat ca exemplu acţiunile Apple, care au scăzut cu 20% faţă de septembrie şi cu 14% în ultima lună, din cauza rezultatelor sub aşteptări raportate de companie.
În ultimele câteva săptămâni, încrederea investitorilor a fost afectată de rezultatele dezamăgitoare ale unor giganţi corporatişti precum Amazon, McDonald’s şi Google.
Faber a arătat că aşa-numitul vârf fiscal din SUA, o majorare automată de taxe şi redeceri de cheltuieli de la 1 ianuarie 2013, în lipsa unui acord în Congres pentru economii bugetare, se va limita la unele creşteri minore de impozite „în următorii cinci ani” şi unele restrângeri ale cheltuielilor „în 100 de ani”.
În opinia sa, SUA au nevoie să sufere, fapt demonstrat de măsurile de austeritate din Europa, care încearcă, cu un un anumit grad de succes, să reducă deficitele bugetare.
„Va fi suferinţă, una substanţială. Întrebarea este dacă să suportăm mai puţină durere acum, prin austeritate, sau să riscăm o prăbuşire completă a societăţii în 5-10 ani”, a spus Faber, adăugând că în SUA este lipsă de voinţă politică pentru rezolvarea problemei bugetului.
Investitorul crede că stimulentele băncilor centrale sunt inutile, singura soluţie pentru restructurarea sistemului financiar fiind implozia pieţelor.
„Întregul sistem financiar mondial trebuie resetat şi nu va fi resetat de băncile centrale ci de implozia pieţelor, fie a celor monetare, fie a celor pentru obligaţiuni sau acţiuni”, a spus Faber.
În acest caz, investitorii vor fi fericiţi dacă vor mai avea 50% din valoarea actuală a activelor, a apreciat el.