Cele mai grave probleme ale funcţionării reţetei electronice şi contribuţia SIUI la apariţia acestora

Pe de o parte, sistemul reţetei electronice preia problemele SIUI, dintre care majoritatea sunt generate de faptul că pacienţi care au achitat la zi contribuţia la Sănătate figurează în sistem (SIUI) ori ca decedaţi, ori cu debit la plata contribuţiei şi, în mod evident, nu pot primi reţetă. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie se va prescrie în mod obligatoriu exclusiv online, chiar şi acolo unde avem discontinuităţi la curent şi la acces la internet. ECONOMICA.NET vă prezintă lista celor mai grave şi frecvente probleme ale SIUI şi ale reţetei electronice.
Cristina Şomănescu - mie, 14 nov. 2012, 10:40
Cele mai grave probleme ale funcţionării reţetei electronice şi contribuţia SIUI la apariţia acestora

După patru luni de la implementarea sistemului reţetei electronice, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au sintetizat disfuncţionalităţile precripţiei electronice şi ale SIUI care se repercutează asupra sistemului reţetei electronice.

Amintim că SIUI a costat în total 123,98 de milioane de euro, fără TVA. Banii sunt defalcaţi astfel: 119,54 de milioane de euro, fără TVA au fost investiţi în implementarea sistemului pentru furnizorii de servicii medicale în relaţie contractuală cu o casă judeţeană de sub cupola CNAS. Restul de 4,44 de milioane de euro, fără TVA au fost investiţi în extinderea şi adaptarea SIUI la Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, a Siguranţei Naţionale şi a Autorităţii Judecătoreşti, care folosea alt sistem de raportare a datelor, potrivit informaţiilor comunicate de CNAS pentru ECONOMICA.NET

În ceea ce priveşte sistemul reţetei electronice, proiectul a costat peste 48 de milioane de lei (10,9 de milioane de euro). Proiectul reţetei electronice a fost finanţat din bani europeni, prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”. Din aceşti bani, asistenţa financiară nerambursabilă, adică banii pe care îi primim de la Bruxelles pentru a face operabilă reţeta electronică, se ridică la 31,79 de milioane de lei. Statul român vine cu peste 16,75 de milioane de lei în acest proiect.

I. Sistemul reţetei electronice preia marile probleme ale SIUI

Sistemul Informatic de Prescriptie Electronică (SIPE) verifică în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) categoria de asigurat a fiecărui pacient şi o preia în reţeta electronică automat. Tot ceea ce nu corespunde SIUI apare ca eroare şi nu permite eliberarea reţetei, fie în cabinet, fie în farmacii.
Pe cale de consecinţă, SIUI restricţionează accesul pacienului la servicii medicale şi îl obligă să meargă la ghişeul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru clarificarea situaţiei. Aceasta înseamnă, concret, eliberarea unei adeverinţe de asigurat de către Casa Judeţeană de Asigurări.
Din păcate, de cele mai multe ori, rezolvarea situaţiei clarificării categoriei de asigurat este temporară. În momentul în care CNAS actualizează datele de pe server cu cele primite de la partenerii săi (ANAF, inspectoratele şcolare, casele de pensii, evidenţa populatiei s.a.), datele eronate reapar în SIUI.

Problemele SIUI care se rostologolesc în bulgăre de zăpadă în sistemul reţetei  electronice

În situaţia în care medicul verifică online pe serverul CNAS, în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), dacă pacientul aflat în cabinet apare în sistem ca asigurat sau nu, în aproximativ 10% din cazuri constată că serverul CNAS conţine date eronate despre statutul de asigurat al pacientului.

Pacienţi asiguraţi prin efectul legii apar în sistem neasiguraţi

Printre problemele de care medicii se lovesc frecvent se numără situaţii în care elevii care au împlinit 18 ani apar neasiguraţi în SIUI, deşi conform legii, rămân asiguraţi dacă îşi continuă şcolarizarea, până la 26 ani.

Pensionari cu pensii mai mici de 700 de lei pe lună apar în SIUI cu venituri peste acest prag

Medicii au mai constatat că pensionari cu pensii sub 700 lei apar ca pensionari cu pensii peste 700 lei în SIUI. Relevanţa pragului de 700 de lei la pensionari se referă la faptul că aceştia beneficiază de toate medicamentele compensate în regim de 90%. Dacă ei figurează distorsionat în SIUI, ca şi cum ar avea venituri din pensie mai mari de 700 de lei pe lună, ei nu mai pot beneficia de compensare în regim de 90% pentru toate medicamentele, aşa cum prevede legea.

Nou-născuţii sunt validaţi în SIUI după a doua lună de viaţă

O altă problemă cu care medicii de familie se confruntă frecvent se referă la nou-născuţi care sunt validaţi în sistem (SIUI) abia după a doua lună, pe cale de consecinţă, nu pot beneficia de servicii în sistemul de asigurări în primele două – trei luni de viaţă si nici serviciile acordate acestora nu pot fi decontate conform legii, către furnizori.

Pacienţii din cabinetul medicului de familie care apar morţi în SIUI

Reprezentanţii celor mai importante organizaţii care reprezintă medicii de familie spun că în prezent încă se mai confruntă cu situaţii absurde în care interogând SIUI în privinţa statutului şi categoriei de asigurat a pacientul viu aflat în faţa medicului de familie, care solicită servicii medicale, sistemul îi spune medicului că pacientul din faţa sa ar fi de fapt decedat.

Nu în ultimul rând, medicii de familie se mai întâlnesc cu situaţii în care pacienţi persoane cu handicap sau beneficiari ai unor legi speciale, care ar avea dreptul la reţete gratuite, apar ca pensionari obişnuiţi în SIUI (categorie de asigurat care le restricţionează accesul la servicii medicale în regim gratuit).

Toate aceste date eronate din SIUI pun medicul în imposibilitatea să elibereze reţeta electronică.

Ce soluţii propun de medicii de familie pentru rezolvarea problemelor antemenţionate

SIUI ar trebui să conţină filtre care să avertizeze funcţionarii CNAS în momentul preluării datelor de la ANAF, inspectorate etc. În cazul în care datele sunt diferite de cele existente în baza de date, funcţionarul ar trebui să poată valida manual informaţia, verificând dacă este o eroare care se tot repeta şi anunţând partenerul (ANAF, inspectorate) despre eroare pentru a o corecta.
Aplicaţia informatică în care completează partenerii CNAS datele (ANAF, inspectorate) ar trebui să conţină chei suplimentare de control, astfel încât erorile să fie reduse.

Disfuncţionalităţile stringente ale sistemului reţetei electronice

Problemă

Deşi timpul necesar verificării şi înregistrării unei reţete electronice în Sistemul Informatic de Prescripţie Electronică (SIPE) este de obicei de 30-50 secunde, medicii se confuntă cu situaţii în care SIPE răspunde, uneori cu o eroare, după semnificativ mai mult timp. Procesul de verificare şi înregistrare trebuie reluat, semnătura electronică trebuie revalidată, timp în care activitatea medicului este blocată. Mai mult, prelungirea consultaţiei pacienţilor care se găsesc în această situaţie pentru eliberarea reţetei electronice generează nemulţumiri între pacienţii deja programaţi, care sunt astfel nevoiţi să aştepte să fie consultaţi.

Soluţie

Pentru rezolvarea acestei probleme, medicii de familie propun optimizarea SIPE, astfel încât verificarea şi înregistrarea unei reţete electronice în sistem să dureze maximum 15 secunde, comparabil cu timpul necesar POS-urilor bancare pentru a verifica şi înregistra o plată cu cardul.

Problemele generate de semnătura electronică

Prescrierea reţetelor electronice presupune utilizarea unei semnături electronice, necesară pentru verificarea în sistem a prescriptorului. Medicii de familie vorbesc despre două situaţii care duc la imposibilitatea utilizării sistemului electronic, din punct de vedere al utilizării semnăturii electronice:

În cazul blocarii, pierderii sau furtului semnăturii electronice, durata obţinerii unei noi semnături este de minimum două zile, timp necesar atât emiterii de către furnizorul de servicii de certificare, cât şi înregistrarii în SIUI de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a noii semnături electronice.

În cazul în care medicul de familie intră în concediu, procedura de recunoaştere în SIUI a semnăturii electronice a medicului înlocuitor nu este în prezent elaborată de către CNAS. Această disfuncţionalitate a dus în această perioadă de testare la anularea tuturor reţetelor prescrise de medicul înlocuitor şi refacerea lor de catre medicul înlocuit, la revenirea din concediu.

Soluţia pentru rezolvarea problemelor semnăturii electronice

SIUI şi SIPE să permită înregistrarea semnăturii electronice a medicului înlocuitor pe CUI-ul furnizorului doar pe perioada înlocuirii, printr-o procedură simplă.

Problemă: reţetă electronică acolo unde nici curentul nu e furnizat fără întreruperi

Întreruperile de curent electric, de acces la internet, problemele temporare dar inerente ale componentelor hardware şi software duc la perturbarea activităţii medicale şi nemulţumirea pacienţilor, nevoiţi să aştepte remedierea problemelor. Ele sunt mai frecvente în rural decât în mediul urban, dar şi mai greu de rezolvat.

Soluţiile (provizorii) propuse de medici

Medicii de familie propun existenţa opţiunii de prescriere offline şi după 1 ianuarie 2013, în cazul apariţiei unor astfel de probleme. Medicii propun şi optimizarea aplicaţiei oferite de CNAS pentru prescrierea electronică, astfel încât în cazul în care validarea şi confirmarea reţetei necesită prea multe minute, acest proces să nu ducă la blocarea calculatorului şi implicit a activităţii din cabinet.

Te-ar mai putea interesa și
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână......
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...