Noua conducere a Chinei: Primul lider născut în timpul regimului Mao şi cei 7 care conduc China

Xi Jinping vine la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) după Hu Jintao şi, prin urmare, la conducerea Chinei, o putere mondială autoritară în plină schimbare, pe care va trebui să o reformeze şi să combată corupţia care o ameninţă, a anunţat agenţia China Nouă, citată de AFP.
Economica.net - joi, 15 nov. 2012, 05:47
Noua conducere a Chinei: Primul lider născut în timpul regimului Mao şi cei 7 care conduc China

Agenţia oficială a anunţat în acelaşi timp componenţa noului grup ce va conduce ţara, format din şapte persoane. „Conducerea colectivă” va prezida destinele Chinei în următorii zece ani, iar componenţa ei a făcut obiectul unor tratative intense la cel de-al XVIIl-lea congres PCC, încheiat miercuri.

Cei 7 care conduc China

Noua conducere supremă a Partidului Comunist Chinez (PCC) anunţată joi a fost redusă de la nouă la şapte membri, potrivit agenţiei China Nouă, relatează AFP.

Această nouă echipă îi include, în ordine, pe Xi Jinping, Li Keqiang, Zhang Dejiang, Yu Zhengsheng, Liu Yunshan, Wang Qishan şi Zhang Gaoli, a precizat agenţia oficială chineză.

Xi Jinping, noul lider care va conduce China în următorii zece ani

Xi Jinping a fost ales joi la conducerea Partidului Comunist Chinez, urmând să devină în martie preşedintele Chinei pentru următorii zece ani, el fiind primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao, în 1949, însă personalitatea sa rămâne o enigmă, comentează AFP.

Personalitatea lui Xi Jinping rămâne o enigmă, atât de mult se confundă cu cariera unui membru al aparatului care a aşteptat, în umbra predecesorului său Hu Jintao, ca funcţia să se elibereze.

Fiul unui „erou al revoluţiei”, el este în acest sens unul dintre „prinţii roşii”, al unei veritabile „aristrocraţii” care guvernează o Chină devenită a doua putere mondială sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), partidul unic care s-a reunit în cadrul unui Congres la 8 noiembrie.

Mai degrabă masiv, cu o faţă ca de păpuşă şi părul negru cu o cărare impecabilă, Xi Jinping a fost consacrat în funcţie joi, la o zi după încheierea Congresului, un eveniment difuzat în direct de televiziune pentru 1,3 miliarde de chinezi.

Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, ar urma să deţină timp de zece ani postul de secretar general al PCC pe care îl va moşteni, la fel ca Hu Jintao, căruia îi va urma în funcţie în funcţia de preşedinte al Republicii Populare în martie 2013.

Tot zece ani îi despart ca vârstă pe cei doi lideri. Acesta este un număr de ani prea mic pentru a reprezenta o generaţie, dar poate suficient pentru un „sânge proaspăt”, capabil să răspundă provocărilor unei Chine aflate în plină schimbare.

În străinătate, noii lideri chinezi sunt consideraţi reformatori. Acesta a fost cazul lui Hu Jintao, care a fost preşedinte într-o perioadă de o formidabilă ascensiune economică dar şi de un imobilism politic apăsător. Acelaşi ar putea să fie şi cazul lui Xi Jinping.

Hu Jintao este cunoscut ca fiind sobru, cu gesturi aproape „robotizate”. Xi Jinping este considerat mai afabil, nu total lipsit de jovialitate şi mai relaxat la televiziune.

Însă, dincolo de faţadă, acest bărbat rămâne, în mod fundamental, o enigmă.

Unii experţi îl consideră un conservator lipsit de charismă, lucru care nu schimbă cu nimic cursul actual. Alţii, mai numeroşi, recunosc că dispun de prea puţine indicii despre modul în care va conduce.

Soţia sa, Peng Liyuan, o cântăreaţă celebră avansată la gradul de general de armată este, de altfel, mai populară de cât el în China. Cuplul are o fiică ce se află, potrivit unor informaţii, la studii în Statele Unite, la Harvard, sub un nume fals.

Secretul care înconjoară familia sa, la fel ca în cazul familiilor tuturor liderilor chinezi, a fost afectat în iunie de o anchetă a agenţiei Bloomberg, care a relevat că rude ale lui Xi Jinping ar deţine o avere ce însumează câteva sute de milioane de dolari. Această anchetă jurnalistică a fost imediat cenzurată în China.

În 2009 el a suprins întreaga lume, în cursul unei vizite în Mexic, criticându-i pe un ton muşcător pe „străinii cu burta plină, care nu au altceva mai bun de făcut decât să arate cu degetul” China.

Potrivit unei telegrame dezvăluite de WikiLeaks, Xi Jinping a mărturisit unor diplomaţi americani că îi plac filmele de război hollywoodiene. „Saving Private Ryan” al lui Spielberg ar fi filmul său preferat.

Tatăl său, Xi Zhongxun, a fost unul dintre fonatorii gherilei comuniste în nordul Chinei. Victimă, ca mulţi alţii, a „Revoluţiei Culturale” a lui Mao (1966-1976), el va fi reabilitat la începutul anilor ’80, odată cu revenirea la putere a lui Deng Xiaoping.

La vârsta de 15 ani, Xi Jinping este expediat la ţară, în Shaanxi (nord), împreună cu milioane de liceeni şi studenţi, inclusiv foşti „gardieni roşii” ai „revoluţiei culturale”, cu scopul de a fi „reeducat” de către ţărani. Aici este admis în rândul partidului, în 1974.

El va rămâne „la ţară” până în 1975, an în care este admis la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, unde a studiat şi Hu Jintao. El obţine aici o diplomă de inginer chimist.

Urmează o carieră clasică de cadru comunist – fără prea multă strălucire, dar evitând unele „capcane” – în cadrul căreia a forjat diverse alianţe cu scopul de a accede la funcţii tot mai importante, ajungând guvernator la Fujian în 2000 şi şef al partidului la Zhejiang în 2002 – două dintre cele mai strălucitoare provincii de coastă ale „miracolului economic” chinez.

În 2007 este chemat în ajutor de către Hu Jintao, pentru a face „curăţenie” în metropola Shanghai, unde numărul unu al partidului, Chen Liangyu, căruia îi ia locul, a fost îndepărtat de un vast scandal de corupţie.

În octombrie 2007, la Congresul al XVII-lea al PCC, el îşi face intrarea în Comitetul Permanent al Biroului Politic, „centrul puterii”, în urma unui compromis asupra numelui său, între Hu Jintao şi predecesorul său Jiang Zemin.

Numărul şase între cei nouă membri, el continuă ascensiunea. În martie 2008 devine vicepreşedinte al statului chinez, iar în octombrie 2010 devine vicepreşedinte al puternicei Comisii Militare a PCC. Această promovare îl confirmă ca succesor al lui Hu Jintao.

Xi Jinping a adâncit singur misterul care îl înconjoară la începutul lui septembrie, când a dispărut fără nicio explicaţie timp de aproximativ 12 zile, suscitând un val de speculaţii cu privire la starea sa de sănătate

Li Keqiang, promovat într-o poziţie care îi asigură funcţia de premier în martie

Vicepremierul chinez Li Keqiang a fost promovat, joi, în cadrul cercului de lideri de cel mai înalt nivel şi se află astfel în poziţia de a deveni, în martie, viitorul premier al lui Xi Jinping, noul lider chinez, relatează AFP.

Li, în vârstă de 57 de ani, a apărut în spatele lui Xi Jinping la prezentarea, în faţa presei, a noilor lideri ai ţării.

El va avea dificila misiune de a administra a doua economie mondială, care se confruntă cu o încetinire după trei decenii de creştere frenetică.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...