Dacia în UE : Înmatriculările au scăzut cu 6,8% în octombrie

Numărul de autoturisme înmatriculate sub marca Dacia în UE a scăzut cu 6,8% în octombrie, la circa 21.100 de unităţi, însă Dacia şi-a păstrat cota de piaţă în spaţiul comunitar, în contextul unui declin de 4,8% al pieţei europene, la circa 959.400 de unităţi.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 08:41
Dacia în UE : Înmatriculările au scăzut cu 6,8% în octombrie

Dacia a avut în octombrie o cotă de piaţă în UE de 2,2%, neschimbată faţă de aceeaşi luni a anului anterior, arată datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Grupul Renault, care deţine Dacia, a înregistrat o scădere de 21,6%, la 84.783 unităţi. Pentru înmatriculările sub brandul Renault, declinul a fost mai puternic, de 25,5%, la 63.690 autoturisme.

Volkswagen, lider în UE după vânzări, a crescut cu 1,6%, la 244.595 unităţi. Grupul german controlează aproximativ un sfert din piaţa autoturismelor noi din UE, arată datele ACEA.

Producătorul francez PSA Peugeot Citroen a consemnat o scădere de 5,1%, la 118.143 unităţi.

Marii constructori americani GM şi Ford au avut, de asemenea, o evoluţie negativă în octombrie. GM a coborât cu 14,3%, la 68.481 unităţi, iar Ford cu 8,3%, la 72.330 unităţi.

La zece luni, înmatriculările sub brandul Dacia au scăzut cu 3,1%, la 196.264 unităţi, în timp ce piaţa UE s-a contractat cu 7,3%, la 10,33 milioane de unităţi.

Declinul de peste două ori mai lent ca piaţa a ajutat Dacia să-şi majoreze uşor cota de piaţă la nivelul UE, de la 1,8% în ianuarie-octombrie anul trecut la 1,9% în primele zece luni din acest an.

Te-ar mai putea interesa și
UE vrea să oblige firmele chineze să transfere proprietatea intelectuală către întreprinderile lor deschise în Europa – Financial Times
UE vrea să oblige firmele chineze să transfere proprietatea intelectuală către întreprinderile lor deschise în Europa ...
Pornind de la sectorul bateriilor, oficialii Comisiei Europene vor să oblige companiile chineze să transfere proprietatea intelectuală către întreprinderile create de ei în Europa în schimbul......
Lege promulgată: Impozit suplimentar pentru instituţiile de credit şi persoane juridice cu activităţi în sectorul petrol şi gaze
Lege promulgată: Impozit suplimentar pentru instituţiile de credit şi persoane juridice cu activităţi în sectorul petrol ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care reglementează impozitul suplimentar pe cifra de afaceri în ...
Calea ferată Sighișoara – Arad: În primăvara anului viitor vom putea circula cu 160 km/oră – ministrul Transporturilor
Calea ferată Sighișoara – Arad: În primăvara anului viitor vom putea circula cu 160 km/oră – ministrul Transporturilor
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat un termen nou de la care trenurile de călători vor putea atinge viteza ...
Rusia acuză SUA că fac totul pentru a prelungi războiul în Ucraina
Rusia acuză SUA că fac totul pentru a prelungi războiul în Ucraina
Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că face totul pentru "a prelungi războiul" prin furnizarea tot mai intensă de ...