Potrivit SRPT, Andu Pacaluc, în vârstă de 48 de ani, din Constanţa, în calitate de şef al Serviciului Revizie Vagoane din cadrul CFR Marfă Constanţa, are printre atribuţii şi primirea şi păstrarea în gestiune a materialelor de cale ferată şi a componentelor de la vagoane care au fost furate şi recuperate.
Astfel, în perioada 2008 – 2010, el nu a întocmit documentele de introducere în gestiune a componentelor furate şi recuperate, paguba adusă CFR Marfă Constanţa fiind estimată la 98.211 lei.
Lucrătorii Biroului Investigaţii Fraude din cadrul SRPT au început urmărirea penală împotriva lui Andu Pacaluc, acesta fiind cercetat în libertate pentru delapidare.
De asemenea, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului produs.