Metroul Drumul Taberei-Universitate, terminat în 2016. Tronsonul până la Otopeni, inaugurat în 2019

Lucrările de structură la tronsonul de metrou Universitate - Drumul Taberei vor fi inaugurate în 2015, iar proiectul va fi funcţional cel mai probabil în 2016, a declarat luni, pentru AGERPRES, Gabriel Mocanu, director de investiţii Metrorex.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 14:53
Metroul Drumul Taberei-Universitate, terminat în 2016. Tronsonul până la Otopeni, inaugurat în 2019

‘Lucrările pe acest tronson vor fi gata, la nivel de structură, în 2015. În 2016 se va pune în funcţiune cu călători. Dacă ne mişcăm mai repede şi avem şi finanţare, este posibil să deschidem circulaţia chiar din 2015’, a declarat reprezentantul Metrorex pentru Agerpres.

Acesta a precizat că, fizic, lucrările la acest tronson sunt întârziate circa zece luni, din care doar o lună din vina constructorului, problemele fiind cauzate de mutarea utilităţilor, probleme cu exproprierile, dar şi de lipsa fondurilor, lucrările fiind aproape să fie chiar blocate.

‘Sperăm şi la anul să avem cele circa 500 milioane de lei necesare lucrărilor. Din ianuarie, vor începe săpăturile cu cele două freze şi până atunci vor fi achitate şi facturile restante către constructor. Nu vă pot spune care este valoare acestora pentru că suntem în discuţii cu constructorii pentru a ajunge la o înţelegere’, a explicat Gabriel Mocanu.

Noul director general Metrorex, Aurel Radu, a declarat că în 2016 va fi gata celălalt tronson al Magistralei 5, Universitate – Pantelimon, ale cărui lucrări vor începe anul viitor, iar în 2019 va fi inaugurat şi metroul către Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni, şi tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti de pe Magistrala Gara de Nord – Lac Străuleşti.

Metroul bucureştean a aniversat luni 33 de ani de la punerea în funcţiune a primului tronson, Semănătoarea – Timpuri Noi, acesta fiind dat în folosinţă pe 19 noiembrie 1979.

Reţeaua de metrou din Capitală are o lungime totală de 70 de kilometri, structurată pe patru magistrale, 51 de staţii şi trei depouri.

Deşi acoperă doar 3,7 la sută din lungimea întregii reţele de transport public a Capitalei, metroul preia, în medie, între 20 şi 25 la sută din volumul total de călători care utilizează mijloacele de transport în comun.

Pentru satisfacerea cererii de transport în comun în Municipiul Bucureşti s-a impus, la începutul anilor ’70, introducerea unui nou mod de transport electric subteran – metroul – soluţie capabilă să contribuie la descongestionarea traficului de suprafaţă, asigurând în acelaşi timp, datorită unei viteze comerciale superioare, câştigul de timp pentru utilizatori, reducerea poluării cât şi creşterea confortului şi siguranţei oferite călătorilor.

Oraşul Bucureşti a fost printre primele 60 de oraşe ale lumii care au introdus transportul subteran.

Istoria metroului românesc începe cu 33 de ani în urmă, atunci când din Depoul Ciurel primul tren de metrou parcurgea tronsonul Semănătoarea – Timpuri Noi al primei linii, M1.

De-a lungul istoriei sale, metroul a transportat peste 4,4 miliarde de călători.

Au fost construite şi date în exploatare, rând pe rând, tronsoanele: Timpuri Noi – Republica, Eroilor – Preciziei (fostă Industriilor), Petrache Poenaru (fostă Semănătoarea) – Crângaşi, Piaţa Unirii 2 – Berceni (fostă Depoul I.M.G.B.), Piaţa Unirii 2 – Pipera, Crângaşi – Gara de Nord 1, Gara de Nord 1 – Dristor 2, Republica – Pantelimon, Gara de Nord 2 – 1 Mai, Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny (fostă Linia de Centură) şi recent 1 Mai – Parc Bazilescu.

În prezent, circulaţia cu metroul se desfăşoară pe o reţea de patru linii magistrale, însumând aproape 70 de km cale dublă şi 51 de staţii, metroul Bucureşti plasându-se în prima jumătate a celor mai dezvoltate şi moderne reţele de metrou din lume; în medie, pe zi lucrătoare, peste 700.000 de călători utilizează metroul.

Linia 4 de metrou, într-un orizont apropiat, va fi extinsă cu încă două staţii: Laminorului şi Lac Străuleşti, iar în viitor cu tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.

Urmează Linia 5 de Metrou ( Drumul Taberei – Universitate – Pantelimon, Linia 6 de Metrou), legătura reţelei de metrou a Municipiului Bucureşti cu Aeroportul Henri Coandă Otopeni pe traseul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroportul Henri Coandă Otopeni şi Linia 7 de Metrou (Bragadiru – Rahova – Piaţa Unirii – Moşilor – Obor – Colentina – Voluntari).

Metrorex estimează că lungimea totală a reţelei de metrou va ajunge la circa 160 km cale dublă, iar procentul de călători ce vor utiliza metroul va reprezenta peste 50% din numărul total al călătorilor ce folosesc mijloacele de transport în comun din Municipiul Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...