SENTIMENTUL de dimineaţă: Încurajări politice neconvingătoare, sentimente negative

„Sentimentul este negativ, din cauză că liderii Zonei Euro şi FMI nu au ajuns la un acord privind scăderea datoriei Greciei“, a mărturisit, pentru ECONOMICA.NET, Valerian Ionescu, şeful brokerilor de la BCR.
Adrian N. Ionescu - mie, 21 nov. 2012, 07:22
SENTIMENTUL de dimineaţă: Încurajări politice neconvingătoare, sentimente negative

Policiticenii inspiră la fel de multă încredere la ei ca şi la noi. Vorbesc şi nu fac. Asigură că totul este în regulă cu Grecia, dar nu au încheiat nici un acord“, adaugă pentru ECONOMICA.NET, Valerian Ionescu, şeful brokerilor de la BCR.

Cât priveşte Bursa de Valori Bucureşti (BVB), este clar că „va urma cursul marilor pieţe. La cât de  mici sunt volumele tranzacţionate la BVB, tendinţele de aici s-au raliat celor de afară“, a mai adăugat brokerul de la BCR.

 

Repere tehnice

BET Fi, cel mai analizat indice de la Bursa din Bucureşti, s-a apropiat la mai puţin de 100 de puncte de fostul suport de la 23.600 de puncte, văzut până nu demult drept prima garanţie importantă a reluării tendinţei de creştere, de către brokerii consultaţi de ECONOMICA.NET. (v. Arhiva).

Luni dimineaţă, Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, îşi menţinea pariul pe creştere, dar a şi identificat un scenariu de rezervă.

„Planul B“ prevede şi acesta reluarea creşterii, dar, eventual, după atingerea unui minim inferior suportului considerat anterior.

Astfel, indicele BET Fi ar putea scădea până la suportul de la 21.800 de puncte, înainte ca să încerce din nou să ajungă la 25.000.

Scenariul favorit al BT Securities rămâne cel vechi: suport pentru creştere la 22.700. Noutatea este că acest a fost flexibilizat. Avem acum o zonă suport între 22.500 şi 22.800 de puncte.

„În orice caz, ambele scenarii prevăd, mai devreme sau mai târziu, reluarea creşterilor dincolo de maxima din septembrie“, de peste 24.000, se mai spune în raportul BT Securities.

Abia apoi şi, mai vârtos după depăşirea pragului de la 25.000 de puncte, vom avea „confirmarea schimbării favorabile de trend, care credem că a avut loc în luna iunie“, potrivit lui Dan Rusu.

 Mai multe detalii în Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei


Arhiva

 „Comportamentul previzibil  al speculatorilor continuă să fie acela de a vinde la limita superioară a intervalului (24.300 de puncte de indice BET Fi) şi să cumpere la marginea inferioară (circa 22.700 puncte)“.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Din punct de vedere tehnic tendinţa naturală pe piaţă este mai departe de a încerca depăşirea rezistenţei de la 24.000 – 24.300, chiar dacă încercaera nu  mai este deloc iminentă.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Nu excludem reacţii negative acolo. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, în cel mai recent  raport BT Securities, Dan Rusu, şeful analiştilor de acolo.

Anterior, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Pragul de la 23.600 a fost rând pe rând o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.

La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere.

Piaţa a mai întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.

Corecţia se repetă. Dar începe să se şi erodeze optimismul privind evoluţia pe final de an, potrivit căruia suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza raportului BT Securities, ECONOMICA.NET măsoară, periodic,  anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.

 Ultima ediţie a acestei analize este Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna alegerii preşedintelui american.

 

 Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 


Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...