Timp de aproape doi ani, din august 2010 şi până în aprilie 2012, câteva sute de salariaţi Hidroelectrica au fost specializaţi în Kaizen, o metodă japoneză de îmbunătăţire a potenţialului pe care un angajat îl poate pune la dispoziţia companiei. Principiile Kaizen a fost predate salariaţilor Hidroelectrica de specialiştii Kaizen Institute Romania, dar şi din Japonia, iar proiectul a fost finanţat, în cea mai mare parte, din fonduri europene nerambursabile. A fost printre puţinele din ţară finalizat cu succes înainte ca UE să ne taie fondurile structurale. Cursurile specialiştilor Kaizen s-au orientat pe metode de eficientizare şi reducere a costurilor.
„Contractul finanţat din POSDRU s-a derulat până în aprilie 2012 şi a contribuit la formarea a 17% din angajaţii societăţii. Bugetul proiectului a fost de 1.465.000 lei din care: contribuţie financiară nerambursabilă 865.000 lei (59,05%) şi contribuţie Hidroelectrica 600.000 lei (40,95%)”, precizează reprezentanţii companiei de stat. Potrivit acestora , obiectivul proiectului a fost atins în sensul creerii unui nucleu de specialişti şi manageri Kaizen certificaţi de CNFA(Consiliul Naţional de Formare Profesională ), exact printre angajaţi, care să continue instruirea întregului personal până în 2014.
Pentru Hidroelectrica principalele rezultate ale proiectului au fost „sensibilizarea a 120 de salariaţi cu privire la principiile îmbunătăţirii continue a preceselor, formarea a 45 de specialişti îmbunătăţire procese, certificaţi de CNFA, formarea a 15 manageri îmbunătăţire procese, certificaţi de CNFA şi elaborarea strategiei şi a procedurilor de lucru pentru implementarea folozofiei îmbunătăţirii continue a preoceselor în companie”.
Cursurile s-au desfăşurat atât la sediul central cât şi în filiale.
Institutul Kaizen este o organizaţie globală care operează în Europa, Africa, Asia-Pacific şi America şi care a fost înfiinţată de Masaaki Imai în 1985.
Institutul Kaizen România oferă servicii de consultanţă oamenilor, companiilor și societății civile căutând „performanţa în armonie cu piaţa, angajaţii şi mediul ambiant al acestora”, potrivit descrierii de pe site-ul propriu.
Cele patru categorii de servicii oferite sunt consultanţă, instruire, benchmarking şi Gemba Kaizen College – instruire şi dezvoltare continuă la toate nivelurile ierarhice.
Şi alte companii din România precum JTI, Assa Abloy, Hirschmann Automotive şi Takata au apelat la serviciile Kaizen.
VIDEO cu fondatorul Kaizen despre ceea ce presupune filozofia profesionala pe care o predă