Ponta a avut la summitul PES o întâlnire bilaterală cu Hollande

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară, la Bruxelles, după summitul liderilor din cadrul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), că a avut pe marginea reuniunii o întâlnire separată cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu care a discutat atât despre Politica Agricolă Comună (PAC), cât şi despre unele proiecte de investiţii ale companiilor franceze.
Economica.net - joi, 22 nov. 2012, 19:46
Ponta a avut la summitul PES o întâlnire bilaterală cu Hollande

‘Am avut şi o discuţie separată cu preşedintele Francois Hollande, despre PAC la nivel european. Aici România este alături de Franţa şi de Italia printre ţările direct interesate de plăţile directe şi de politica de convergenţă, pentru că altfel agricultorii români nu vor putea să fie niciodată competitivi nici pe piaţa internă, nici pe piaţa europeană. Am discutat, de asemenea, cu preşedintele Hollande, despre proiecte mari de investiţii ale companiilor franceze, proiecte pe care sper să le finalizăm în cursul anului 2013’, a afirmat şeful guvernului.

Premierul român a precizat că Franţa sprijină România pentru a obţine condiţii mai bune pentru PAC, mult mai apropiate de cele propuse de Comisia Europeană (CE).

Victor Ponta a menţionat că la summitul liderilor PES s-a discutat despre poziţia în general a membrilor grupului politic, dar şi despre poziţia fiecărei ţări referitoare la prevederile propunerii de buget a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, privind viitorul cadru financiar multianual.

‘Practic, toţi cei prezenţi şi-au exprimat reţinerile şi chiar totala respingere a propunerii iniţiale făcute de preşedintele van Rompuy, susţinând un lucru pe care toţi membrii din această familie politică l-au spus tot timpul. Şi anume că bugetul UE, în special fondurile de coeziune, reprezintă acum singurul motor de creştere, de creare de locuri de muncă şi de reducere a diferenţelor de dezvoltare între ţările bogate şi cele care fie au intrat recent în UE, fie se confruntă cu probleme economice speciale. Evident, dorinţa tuturor este de a găsi o soluţie corectă, o soluţie echitabilă’, a precizat primul ministru român.

‘Din punctul de vedere al României, punct de vedere al guvernului susţinut şi de parlament, am spus că pentru ţara noastră sumele oferite pentru plăţi directe, pentru politica de dezvoltare rurală, dar şi fondurile de coeziune, aşa cum au fost ele incluse iniţial în propunerea CE şi susţinute de PE, sunt cele care pentru România reprezintă într-adevăr o soluţia corectă şi care ne permit în perioada 2014-2020 să reducem decalajele atât în ceea ce-i priveşte pe fermieri şi produsele agricole, cât şi decalajele care ţin de dezvoltarea noastră prin fonduri de coeziune şi fonduri structurale’, a adăugat el.

Şeful executivului român a mai spus că, fiind vorba despre o reuniune a PES, a făcut o scurtă informare despre alegerile din 9 decembrie şi le-a mulţumit tuturor celor care au fost şi vor veni în România din rândul premierilor social-democraţi pentru a-l sprijini în această campanie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...