Elveţia organizează referendum pentru eliminarea facilităţilor fiscale pentru străini

 Elveţienii se vor pronunţa prin vot asupra suprimării facilităţilor fiscale oferite pe întregul teritoriu al ţării milionarilor străini, a anunţat joi Cancelaria federală de la Berna, citată de AFP.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 07:48
Elveţia organizează referendum pentru eliminarea facilităţilor fiscale pentru străini

Cei care se împotrivesc acestor facilităţi au colectat cele 100.000 de semnături necesare pentru a organiza un referendum pe acest subiect, după cum prevede Constituţia elveţiană. Votul ar urma să aibă loc peste aproximativ doi ani.

În prezent, circa 5.000 de milionari şi miliardari străini profită de facilităţile fiscale oferite de Elveţia. Această ţară şi-a înăsprit deja sistemul fiscal, crescând nivelul impozitelor. În plus, 5 din cele 26 de cantoane au decis să suprime scutirile de la plata impozitelor.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...