FP caută soluţii pentru distribuirea de dividende pentru 2012 şi nu exclude reducerea capitalului

Franklin Templeton, administratorul FP, ia în calcul mai multe soluţii pentru a putea distribui dividende pentru 2012, inclusiv reducerea capitalului social, întrucât legislaţia nu permite acordarea de dividende în cazul în care valoarea activului net pe acţiune este sub valoarea nominală.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 12:55
FP caută soluţii pentru distribuirea de dividende pentru 2012 şi nu exclude reducerea capitalului

Fondul Proprietatea şi-a redus în luna iunie cu 21% valoarea activului net, ca urmare a intrării Hidroelectrica în insolvenţă. Fondul deţine 20% din acţiunile celui mai mare producător de energie electrică din România.

Astfel, în luna iunie valoarea activului net pe acţiune a coborât de la 1,1688 lei la 0,9317 lei. La finalul lunii octombrie indicatorul era de 0,96 lei.

Managerul Fondului, Greg Konieczny, le-a prezentat acţionarilor în AGA mai multe variante, printre care şi posibilitatea diminuării capitalului social cu valoarea dividendelor pe care fondul le are de distribuit, potrivit unor surse din acţionariat prezente la şedinţă.

În cadrul AGA, reprezentanţii FP au spus că Fondul ar urma să distribuie dividende în valoare brută de 536 milioane lei, astfel că valoarea dividendului ar fi de circa 0,04 lei.

Fondul are un capital social subscris şi vărsat de 13,41 miliarde lei.

Konieczny a precizat că reducerea capitalului s-ar putea realiza prin reducerea valorii nominale, însă la această variantă se va apela doar în lipsa altor soluţii. Pentru diminuarea capitalului, administratorul ar avea nevoie de aprobarea acţionarilor.

Alte soluţii pe care Fondul le ia în considerare sunt modificarea reglementărilor în vigoare, Fondul având deja discuţii cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi cu CNVM.

Fondul a solicitat CNVM să schimbe metodologia de calcul a valorii activului net pe acţiune astfel încât în activ să fie incluse şi valoarea participaţiilor la companiilor aflate în insolvenţă, cum este cazul Hidroelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...