Buget UE – România vizează decuplarea alocărilor de rata de absorbţie

Principalul obiectiv al României în negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014 - 2020, în cea de-a doua zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, este decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, potrivit unor surse europene.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 13:23
Buget UE  - România vizează decuplarea alocărilor de rata de absorbţie

„Principalul obiectiv de negociere în mandatul preşedintelui va fi decuplarea alocărilor de rata de absorbţie”, au declarat sursele europene.

În negocierile dintre liderii europeni şi cei ai statelor membre ale UE se află nivelul de cofinanţare şi prefinanţare europeană, precum şi TVA eligibil. De asemenea, apare şi mecanismul de top-up, propus de România. Acest mecanism vizează creşterea ratei de cofinanţare la 95%, pentru ţările care au programe de asistenţă.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a avansat, joi noaptea, în prima zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, o nouă propunere privind bugetul UE 2014-2020.

Noua propunere de buget prevede însă o suplimentare de 8 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună şi una de 10,6 miliarde de euro pentru politica de coeziune.

Pe de altă parte, competitivitatea ar putea pierde în jur de 13 miliarde de euro, iar Mecanismul Conectarea Europei (CEF) 5 miliarde de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut după reuniune că în cele din urmă se va ajunge la o înţelegere în cazul bugetului Uniunii Europene pentru 2014-2020, deşi a punctat că sunt mai multe obstacole în calea realizării unui acord.

Băsescu a fost întrebat joi noaptea, la ieşirea de la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care este principalul obstacol pentru a se ajunge la un acord, el susţinând că sunt mai multe: „criza, contributorii neţi care doresc diminuarea contribuţiilor, beneficiarii care vor menţinerea unui buget european rezonabil”.
„Cred că în final vom găsi o soluţie”, a afirmat preşedintele Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...