Black Friday în SUA: Succes total, marcat de greve, ameninţări cu pistolul şi bătăi în mall-uri

Grevele angajaţilor din magazinele Walmart, ameninţările cu pistolul proferate de un bărbat nervos care stătea la coadă şi bătăile izbucnite între bande rivale într-un mall nu au reuşit să deturneze atenţia cumpărătorilor americani de la reducerile oferite de Black Friday 2012, în Statele Unite.
Economica.net - sâm, 24 nov. 2012, 12:39
Black Friday în SUA: Succes total, marcat de greve, ameninţări cu pistolul şi bătăi în mall-uri

Huffington Post prezintă povestea unei tinere, Tammy, care, cu puţin timp înainte de miezul nopţii de vineri, cu ocazia „nebuniei comerciale” cunoscute sub denumirea de „Black Friday”, a întâlnit un grup de 40 de protestatari, angajaţi ai reţele Walmart, care erau în grevă.

După ce a lucrat vreme de 12 ani în calitate de casieră într-o altă reţea naţională americană de magazine, Walgreens, Tammy spune că s-a simţit imediat solidară cu angajaţii reţelei Walmart intraţi în grevă, notează Huffington Post.

„Walmart a redus programul de lucru şi salariile, pentru a-i forţa pe angajaţi să plece. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Walgreens. Angajaţii suferă, în timp ce miliardarii încasează toţi banii”, spune ea.

În ciuda nemulţumirii sale faţă de lăcomia corporatistă, Tammy – care a decis să nu îşi facă public numele de familie, de teama de a nu-şi pune în pericol locul de muncă – nu a ezitat însă să intre totuşi în acel magazin Walmart pentru a-şi cumpăra un televizor, aşa cum plănuise. Propriul ei salariu, foarte mic, a făcut-o să se simtă solidară cu greviştii de la Walmart, însă acelaşi salariu a pus presiune asupra ei, determinând-o să caute şi să cumpere diverse lucruri la cele mai mici preţuri, remarcă Huffington Post.

„Trebuie să te duci acolo unde au loc reduceri”, spune Tammy. „Astăzi, la Walgreens, toate jucăriile au preţuri reduse cu 50%. A trebuit să lucrez într-un schimb de 12 ore, iar ei nu mă plătesc suficient. Însă nici nu pot să le spun cumpărătorilor: Nu intraţi aici! Mi-aş pierde locul de muncă”, a adăugat ea.

Tammy nu este singura persoană care a simţit simpatie faţă de greviştii de la Walmart. În aproximativ 100 de oraşe din 46 de state americane, joi şi vineri, protestatarii erau salutaţi prin claxoane şi semne ale victoriei, în semn de solidaritate, de către persoanele care treceau prin faţa acestor magazine. La magazinul Walmart din oraşul californian Paramount, aflat în apropiere de Los Angeles, aproximativ 600 de grevişti s-au adunat în dimineaţa de vineri. În oraşul Hanover din statul american Maryland, 400 de angajaţi ai acestui lanţ de magazine, sindicalişti, activişti şi alţi susţinători au protestat în cursul zilei de vineri în faţa magazinului Walmart.

Referindu-se la scopul acţiunii lor – acela de a informa opinia publică în legătură cu salariile mici, lipsa beneficiilor şi ceea ce ei denumesc „modelul Walmart de pedepsire” a angajaţilor care încearcă să se organizeze – greviştii din Statele Unite susţin că protestul lor a fost un adevărat succes.

Însă susţinerea cumpărătorilor avizi de reduceri faţă de cauza greviştilor, exprimată altfel decât prin cuvinte amabile, este o cu totul altă poveste – una care va avea o importanţă crucială atunci când cineva va încerca să afle dacă aceste greve vor avea un impact real asupra condiţiilor de muncă din Statele Unite. În timp ce majoritatea cumpărătorilor intervievaţi în oraşul Dallas au spus că îi susţin pe grevişti, mulţi dintre ei nu au dorit să recunoască legătura puternică dintre produsele oferite la reduceri, pe care ei înşişi le cumpărau, şi locurile de muncă prost plătite din magazinele Walmart.

„Greviştii trebuie să aleagă o zi (pentru a face grevă, n.r.) atunci când oamenii nu mizează pe aceste reduceri de preţuri”, spune Liz Brookings, în timp ce împinge un cărucior plin cu şosete şi lenjerie pentru cei patru copii ai ei, în seara de joi. „Mulţi oameni au nevoie de această zi. Ei fac economii pentru Black Friday tot anul”, a adăugat ea.

Brian Johnson, care a cumpărat un set de CD-uri aflate la reduceri, vineri, în magazinul Walmart din oraşul Paramount, spune că greviştii trebuie să îşi susţină în continuare cauza în care cred cu tărie.

„Însă eu sunt profesor, aşa că şi eu abia îmi câştig zilele. Sunt obligat să îmi fac cumpărăturile de aici”, a adăugat el.

Reprezentanţii companiei Walmart au respins criticile care le-au fost adresate şi au vorbit despre cererea insaţiabilă a consumatorilor americani faţă de produsele cu preţuri mici oferite în această reţea de magazine. Într-un comunicat de presă emis vineri, compania americană a anunţat că a vândut 1,3 milioane de televizoare, 1,8 milioane de prosoape şi 250.000 de biciclete, până la ora prânzului, cu ocazia Black Friday 2012. Ei mai spun că primele proteste, organizate joi seară, au fost „neglijabile” atât prin prisma numărului greviştilor, cât şi al influenţei acestora.

Într-o altă declaraţie de presă emisă vineri, la prânz, David Tovar, vicepreşedintele departamentului de comunicare din reţeaua Walmart, afirmă că „numărul protestelor raportate de United Food and Commercial Workers Union a fost dezgustător de exagerat”.

În schimb, OUR Walmart, asociaţia angajaţilor care organizează aceste proteste, susţinută de United Food and Commercial Workers Union, a contestat declaraţiile conducerii grupului Walmart. Pe plan naţional, ei spun că peste 1.000 de angajaţi ai acestei reţele de magazine au intrat în grevă.

Mulţi dintre protestatari au spus că îşi vor continua acţiunea pe durata întregului sezon al sărbătorilor de iarnă.

Pe de altă parte, tensiunile şi neînţelegerile au atins un nivel neobişnuit de înalt în rândul cumpărătorilor americani, care au renunţat la cina de Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) de joi seară, pentru a sta la coadă, încercând să profite de pe urma reducerilor acordate cu ocazia Black Friday 2012.

Seara de joi a fost una foarte specială pentru un cumpărător american care, pierzându-şi cumpătul, a scos un pistol din haină şi l-a ameninţat pe bărbatul care tocmai îl lovise cu pumnul în faţă, în timp ce se aflau amândoi la coadă, la magazinul Sears din South Park Mall din oraşul texan San Antonio.

Potrivit poliţiei locale, un bărbat a încercat să se bage în faţă, nerespectându-şi locul pe care îl ocupa în acea coadă, iar acest fapt a declanşat numulţumirea celorlalţi cumpărători, afirmă San Antonio Express-News. A izbucnit o ceartă, s-au adresat multe insulte, iar bărbatul care încerca să se bage în faţă l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe un alt cumpărător.

Potrivit martorilor, bărbatul lovit a scos un pistol şi l-a ameninţat pe agresor. Acesta a fugit imediat şi s-a ascuns în spatele unui frigider, după care a părăsit definitiv incinta magazinului.

Bărbatul care a scos pistolul din haină nu a fost pus sub acuzare, întrucât deţine un permis valabil pentru arme de foc, a anunţat poliţia din San Antonio.

În timp ce ştirile despre „nebunia” care a cupris America cu ocazia Black Friday 2012 continuă să apară în presa de peste Atlantic, se pare că sperietura prin care au trecut clienţii magazinului Sears din South Park Mall a fost o nimica toată, în comparaţie cu incidentele violente care au avut loc de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite.

O bătaie între bande rivale a izbucnit în Woodland Shopping Mall din Michigan, în dimineaţa de vineri, în urma căreia doi tineri au fost arestaţi, informează Fox News.

În aceeaţi zi, în oraşul Covington din statul american Washington, un cuplu a fost lovit şi rănit grav, într-o parcare din faţa magazinului Walmart, de un şofer în vârstă de 71 de ani, care a fost ulterior arestat şi pus sub acuzare pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...