Un nou spital privat în Bucureşti

Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş" are în structură, începând de sâmbătă, şi un spital cu peste 100 de paturi, în unitatea medicală fiind făcute gratuit oamenilor nevoiaşi, până la sfârşitul anului, câte zece osteodensitometrii.
Economica.net - sâm, 24 nov. 2012, 18:34
Un nou spital privat în Bucureşti

Extinderea Centrului de Diagnostic şi Tratament Victor Babeş a apărut din dorinţa de a diversifica gama serviciilor spitaliceşti oferite pacienţilor, iar în noua clădire vor funcţiona o maternitate, secţii de cardiologie, gastroenterologie, nefro-urologie, recuperare neurologică şi metabolică. Noua structură are 101 paturi, repartizate astfel: compartiment neurologie – zece paturi; compartiment gastroenterologie – 12 paturi; compartiment cardiologie – 14 paturi (din care patru paturi terapie intensivă); compartiment medicină internă – 16 paturi; compartiment de obstetrică şi neonatologie (maternitate) – zece paturi; compartiment urologie – 14 paturi; compartiment pentru specialităţi chirurgicale (chirurgie generală, urologie, chirurgie vasculară, ginecologie, O.R.L )- 25 de paturi, din care şapte paturi terapie intensivă.

Totodată, unitatea sanitară are un laborator modern, precum şi Serviciul Imagistică .

Spitalul General a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat,cu acest prilej,că orice aşezământ medical este folositor în România în condiţiile creşterii solicitărilor de asistenţă medicală din partea populaţiei, dar şi a migraţiei medicilor în căutarea de slujbe mai bine plătite.

„Patriarhia Română a declarat anul 2012 ca fiind Anul omagial al Slujbei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Toate aceste sfinţiri de centre medicale de diagnostic şi tratament sau spitale sunt plasate în această grijă a Bisericii pentru ca omul să simtă iubirea milostivă a lui Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor”, a spus PF Daniel.

Patriarhul BOR a adăugat că foarte multe boli trupeşti sunt rezultatul unor boli sufleteşti şi că, de aceea, cooperarea dintre medic şi preot în spitale este cu atât mai benefică.

După slujba de binecuvântare, PF Daniel i-a înmânat directorului unităţii sanitare, profesor doctor Petru Calistru, extrem de emoţionat, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei”, acesta spunând că toate uşile s-au deschis pentru realizarea acestui locaş de asistenţă medicală privată, complementară celei publice.

„În niciun caz nu este un adversar. Numai dacă ne gândim la peste 350.000 de servicii acordate anul trecut şi avem o creştere de 10-15 % anul acesta. Peste 90 % dintre aceşti beneficiari ai serviciilor noastre sunt asiguraţi ai sistemului public, rămânând disponibile serviciile pentru ceilalţi. Nu este lipsit de importanţă să spunem că avem în derulare până la Anul Nou servicii gratuite pentru toată lumea care doreşte să-şi facă o osteodensitometrie, evident cu o programare, zece servicii pe zi şi deja de câteva zile programul este ocupat. Grija noastră nu este altceva decât grijă dumnezeiască de a face fapte demne de profesia căreia îi aparţinem, profesie ignorată în ultimii ani”, a declarat preşedintele Fundaţiei Victor Babeş, profesor doctor Petru Calistru.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...