Protocol de colaborare între CSA şi CSM

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au semnat un protocol de colaborare care are drept scop creşterea încrederii publice în sistemul judiciar şi în serviciile de asigurare oferite de asigutori.
Economica.net - mar, 27 nov. 2012, 17:23
Protocol de colaborare între CSA şi CSM

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, protocolul, care este încheiat pe o durată de cinci ani, prevede, printre altele, schimbul reciproc de informaţii între cele două instituţii semnatare privind conduita procesuală a societăţilor de asigurare şi a magistraţilor în raporturile cu acestea, participarea la întâlniri şi seminarii pe probleme de interes comun, precum şi colaborarea pentru realizarea dezideratului comun de pregătire profesională continuă a persoanelor din domeniul asigurărilor şi a magistraţilor.

Unul dintre cele mai importante obiective ale protocolului îl reprezintă promovarea de către CSM, în limitele competenţelor legale, a ghidurilor şi studiilor elaborate de către asociaţiile profesionale din domeniul asigurărilor, şi puse la dispoziţie de către CSA, privind regularizarea pe cale amiabilă a pretenţiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului rezultat în urma producerii accidentelor de circulaţie.

‘Promovarea în rândul magistraţilor a unui asemenea ghid va contribui la crearea unei jurisprudenţe unitare, aşa cum se întâmplă şi în alte state, cu beneficii pentru toate părţile implicate: păgubiţi, asigurători, magistraţi. Apreciez că, în acest fel, persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri pentru daunele morale suferite în urma unui accident de circulaţie vor beneficia de un tratament echitabil indiferent de locul unde s-a produs accidentul sau de instanţa care va pronunţa hotărârea judecătorească’, a declarat preşedintele CSA, Daniel Tudor.

În perioada următoare, CSA va analiza documentele similare elaborate în România, cât şi cele utilizate în alte state ale Uniunii Europene şi va pune la dispoziţia CSM un ghid care să răspundă necesităţilor reale.

În primele 9 luni ale anului 2012, valoarea despăgubirilor plătite de către societăţile de asigurare pentru vătămări corporale şi deces a crescut cu 46% faţă de perioada similară a anului anterior, până la circa 246,653 milioane lei (19% din total despăgubiri plătite în temeiul asigurărilor RCA). Totodată, la data de 30 septembrie 2012, asigurătorii aveau constituite rezerve de daune avizate pentru vătămări corporale şi deces în sumă de 970,249 milioane lei, cu 50% mai mult decât valoarea de la sfârşitul trimestrului III din 2011 (57,17% din valoarea totală a rezervei de daună avizată RCA).

Astfel, daunele pentru vătămări corporale şi deces (despăgubiri plătite şi rezervele tehnice constituite) reprezintă 41% din totalul daunelor RCA, cu 9 puncte procentuale mai mult decât în 2011, aceeaşi perioadă.

La nivelul anului 2011, numărul dosarelor de daună pentru vătămări corporale şi deces plătite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti a fost de 1.937, iar cuantumul despăgubirilor aferente acestora a fost de 174,567 milioane lei, ceea ce înseamnă o daună medie pe dosar de 90.123 lei.

Pe cale amiabilă, în anul 2011, au fost acordate despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces într-un număr de 2.167 dosare, în cuantum total de 83,442 milioane lei, adică cu o medie pe dosar de 38.506 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...