Legea audiovizualului: Ce se schimbă pentru cablişti – amenzi şi obligaţii

Ordonanţa de modificare a Legii audiovizualului schimbă modul de sancţionare a cabliştilor, care dacă nu vor asigura aceeaşi calitate a semnalului pentru toate televiziunile din oferta lor, vor putea primi amenzi cuprinse între 1-3% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.
Economica.net - mie, 28 nov. 2012, 07:55
Legea audiovizualului: Ce se schimbă pentru cablişti - amenzi şi obligaţii

Ordonanţa de modificare a Legii audiovizualului, adoptată marţi de Guvern, mai prevede că, începând cu anul 2014, televiziunile retransmise vor fi ordonate anual, în primele 30 de zile de la începerea anului calendaristic, pe baza mediei cotei de audienţă realizată de fiecare post TV în anul precedent.

Pe întregul parcurs al anilor 2012 şi 2013, ordinea televiziunilor în cadrul ofertei de servicii de programe retransmise de cablişti se va menţine, până la data la care va fi stabilită ordinea serviciilor de programe pentru anul următor.

De asemenea, în continuarea prevederii din actuala Lege a audiovizualului potrivit căreia „Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu”, OUG introduce următoarea obligativitate: „Pentru obţinerea avizului, distribuitorii au obligaţia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise. În cadrul acestei oferte, serviciile de programe retransmise vor fi ordonate anual, fiind poziţionate pe frecvenţe în ordinea descrescătoare a mediei cotei de audienţă măsurată şi certificată conform art. 45, realizată de fiecare serviciu de programe în cursul anului calendaristic precedent”.

De asemenea, OUG prevede că „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. În vederea erniterii acestui acord, „Consiliul se va asigura că modificarea propusă este realizată cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi fără a prejudicia interesul publicului”.

OUG modifică şi articolul 82, cel care reglementează aşa-numitul principiu „must carry” (televiziunile obligatorii la retransmisie pentru cablişti, n.r.).

Astfel, OUG prevede: „Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă. Obligaţia prevăzută de prezentul articol în sarcina distribuitorilor de servicii se aplică atât pentru retransmisia serviciilor de programe prin reţele de cablu analogic, cât şi pentru retransmisia serviciilor de programe prin reţele de cablu digital, însă nu este aplicabilă pentru retransmisia serviciilor de programe de către distribuitorii de servicii prin reţele de comunicaţii electronice prin satelit. În situaţia în care serviciile de programe mai sus menţionate includ şi servicii de teletext codificate în interiorul semnalului de imagine, este obligatorie şi retransmisia serviciului de teletext ataşat serviciilor de programe respective în aceleaşi condiţii”.

După articolul 82, OUG introduce un nou articol 82 (1), potrivit căruia „Orice distribuitor care retransmite servicii de programe are obligaţia să asigure aceeaşi prelucrare a semnalului retransmis pentru toate serviciile de programe incluse în oferta sa, astfel încât parametrii tehnici ai semnalului la utlizatorii finali, respectiv abonaţii distribuitorilor, să fie identici pentru toate programele retransmise. În acest scop, distribuitorii de servicii care asigură retransmisia de programe au obligaţia de a-şi asigura preluarea semnalului în condiţiile în care acesta este transmis de furnizorul de servicii media”.

De asemenea, acelaşi articol prevede că „pentru retransmisia prin retele de cablu digital şi retransmisia prin reţele de satelit, retransmisia serviciilor de programe trebuie să se facă astfel încât după prelucrare să se păstreze rezoluţia video şi aspectul de imagine originale ale sursei”.

Totodată, acelaşi articol din OUG prevede că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii va emite în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă normele tehnice privind parametrii tehnici minim obligatorii.

În cazul în care toate aceste prevederi nu sunt respectate de către operatorul de cablu, OUG prevede faptul că CNA adresează cablistului o somaţie prin care stabileşte un termen de 5 zile pentru remedierea situaţiei. La expirarea termenului de 5 zile, CNA realizează o nouă evaluare şi dacă operatorul de cablu nu a intrat în legalitate, Consiliul aplică respectivului cablist „o amendă cuprinsă între 1% – 3% din cifra de afaceri a acestuia realizată în anul precedent şi îi retrage avizul (de funcţionare, n.r.)”.

Până în prezent, cabliştii erau sancţionaţi de către CNA cu sancţiuni care puteau varia la sume cuprinse între 10.000 lei şi 200.000 lei. Totodată, în cazul în care Consiliul decidea că efectele unei fapte de încălcare a legislaţiei de către un cablist sunt minore, CNA putea adresa o somaţie publică de intrare în legalitate.

Potrivit OUG însă somaţia publică de intrare în legalitate poate fi adresată cel mult o singură dată de către CNA unui operator de cablu. În cazul în care somaţia nu este adusă la îndeplinire de către distribuitorul de servicii în termen de maxim 15 zile de la data comunicării somaţiei, Consiliul retrage operatorului de cablu avizul de funcţionare.

OUG mai prevede că în general deciziile de sancţionare emise de CNA „pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare”, iar „introducerea la instanţa judecătoreasca a contestaţiei privind decizia de sancţionare suspendă de drept efectele acesteia”. Totuşi, în cazul cabliştilor, OUG prevede o excepţie, respectiv: „introducerea la instanţa judecătorească a contestaţiei privind decizia de sancţionare (de către CNA a unui cablist, n.r.) nu suspendă efectele acesteia”.

De asemenea, OUG mai prevede că, pentru obţinerea avizului distribuitorii, cabliştii au obligaţia de a comunica CNA structura ofertei de servicii de programe retransmise „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”. În acest scop, în vederea ordonării serviciilor de programe în ordinea descrescătoare a mediei cotei de audienţă, va fi luată în considerare media cotei de audienţă realizată de televiziuni până la data de 1 noiembrie 2012.

Guvernul a modificat, marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea audiovizualului, unul dintre obiective fiind, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, „combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane” de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale. Alte obiective enunţate în expunerea de motive a OUG, sunt stimularea dezvoltării economiei, inclusiv dezvoltarea pieţei audiovizuale din România, prin încurajarea producţiei locale de televiziune, precum şi protejarea interesului consumatorilor. Alte argumente se referă la necesitatea stabilirii unor reguli clare de acces al titularilor la deţinerea unei licenţe audiovizuale, „eliminând agenţii economici care înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat” şi la necesitatea stabilirii unor reglementări pentru serviciile media audiovizuale, care să permită sectorului audiovizual să realizeze schimbările necesare pentru a se adapta la evoluţia pieţei.

Ordonanţa a provocat reacţii critice din partea preşedintelui CNA Răsvan Popescu, a International Advertising Association România şi a Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, marţi, că Ordonanţa adoptată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului ţine cont de unele observaţii făcute de CNA, existând însă şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta atunci când Ordonanţa va fi dezbătută în Parlament.

IAA România spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului „este de natură să afecteze în mod negativ funcţionarea normală şi competitivă a industriei de marketing, media şi comunicare”, cerând Guvernului consultări pe acest document.

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) îşi exprimă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, nemulţumirea faţă de decizia Guvernului de a aproba ordonanţa de urgenţă (OUG) care modifică Legea audiovizualului nr. 504/2002.

„Suntem consternaţi că ordonanţa de urgenţă a trecut într-o manieră netransparentă, în timpul şedinţei de guvern de marţi”, a declarat Radu Florescu, preşedinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...