Romstrade pierde încă un contract cu statul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă rezilierea contractului de reabilitare a unui lot din şoseaua Alexandria-Craiova.
Economica.net - mie, 28 nov. 2012, 11:08
Romstrade pierde încă un contract cu statul

Contractul se referă la „Reabilitare DN6, Alexandria-Craiova, LOT 2: km 132+435-km 185+230” semnat cu Asocierea SC Romstrade – SC Ezentis Infraestructuras SA. – Euroconstruct Trading 98 SRL.

“Precizăm că în data de 14.11.2012, CNADNR-SA a transmis Înştiinţarea de reziliere a contractului. Decizia de transmitere a Înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv nu a îndeplinit notificarea de remediere cu privire la recuperarea întârzierilor şi nu a respectat termenele asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă” se arată în comunicatil CNADNR.
 
„De asemenea, menţionăm că Antreprenorul nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale, acesta nu poate finaliza toate lucrările până la expirarea „Duratei de execuţie a Lucrărilor”, (aceasta fiind de „730 zile”), în contextul în care, în prezent, se află la o perioadă de execuţie de 560 zile consumate” se mai arată în comunicat.

Recent, CNADNR a decis rezilierea contractului de realizare a unui tronson din autostrada Nădlac-Arad, care trebuia să fie executat tot de Romstrade.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...