Bild, despre Grecia: O poveste fără sfârşit, pe banii contribuabilului german

În timp ce ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, sugerează că Grecia ar putea primi ajutor suplimentar, cel mai citit cotidian din Germania, Bild Zeitung, descrie acordul de finanţare externă drept "o poveste fără sfârşit", finanţată din banii contribuabililor germani.
Economica.net - mie, 28 nov. 2012, 16:00
Bild, despre Grecia: O poveste fără sfârşit, pe banii contribuabilului german

Statele din zona euro ar putea acorda finanţare suplimentară Greciei prin fondul structural al Uniunii Europene şi ar putea reduce din nou dobânzile percepute guvernului de la Atena, atât timp cât grecii îşi vor respecta angajamentele asumate în acordul de bailout, se spune într-o scrisoare transmisă de Schaeuble parlamentarilor germani, obţinută de Bloomberg.

Iniţiativa ar putea fi discutată încă de joi în Bundestag, camera inferioară a legislativului german.

Parlamentarii ar putea resimţi însă presiuni suplimentare din partea publicului larg, după comentariul publicat miercuri de Bild. Cel mai citit ziar din Germania, care anterior a îndemnat Grecia să iasă din zona euro, a criticat acordul încheiat marţi seară la Bruxelles de miniştrii Finanţelor din zona euro.

„Pacientul grec nu mai poate fi ajutat. Nu este greu de imaginat cel mai pesimist scenariu: pacientul moare, iar paramedicul dă faliment”, comentează Bild, notând că sumele în permanentă creştere necesare pentru salvarea Greciei sunt suportate de contribuabilii germani.

Între timp, ţările din zona euro încep să calculeze costurile salvării Greciei, reprezentate parţial prin redirecţionarea înapoi către Grecia a profiturilor înregistrate de Banca Centrală Europeană pe obligaţiunile guvernamentale greceşti.

Astfel, Germania va renunţa la 2,74 miliarde euro din profitul BCE care îi revine, potrivitl ui Schaeuble. Spania va pierde 1,7 miliarde euro până în 2020, potrivit ABC, care citează surse din ministerul Economiei. L’Echo susţine că profiturile neîncasate şi scăderea dobânzilor percepute Greciei vor însuma un minus de 90 milioane euro anul vitior pentru guvernul belgian.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...