Italia ar putea avea nevoie de ajutor financiar la anul

Pieţele s-au concentrat în acest an pe un posibil program de sprijin financiar pentru Spania, dar analiştii spun că Italia, care se îndreaptă spre o recesiune prelungită, ar putea la rândul ei să aibă nevoie de ajutor în 2013, potrivit analiştilor citaţi de CNBC.
Economica.net - mie, 28 nov. 2012, 17:13
Italia ar putea avea nevoie de ajutor financiar la anul

Guvernul condus de Mario Monti anticipează doar o contracţie neglijabilă în 2013, dar analiştii de la Citi prognozează un declin economic de 1,4%, după o scădere de 2,3% în acest an.

OCDE a înrăutăţit totodată estimarea privind PIB-ul Italiei la o contracţie de 1% anul viitor.

La problemele economice se adaugă amplificarea incertitudinilor politice. Mandatul lui Monti se încheie anul viitor, iar fostul premier Silvio Berlusconi, reticent la austeritate, a indicat că ar putea candida din nou în alegerile din 2013.

„Anticipăm într-un scenariu de bază că Italia va fi probabil nevoită să ceară un program de susţinere financiară, în 2013”, a afirmat Giada Giani, analist la Citi.

Giani a arătat că fundamentele economice ale Italiei nu s-au ameliorat, în pofida unei îmbunătăţiri a condiţiilor din piaţă. Impactul austerităţii asupra creşterii au fost severe, capacitatea sectorului privat de a absorbi măsurile de austeritate, prin reducerea ratei de economisire, fiind limitată.

Analişti ai altor bănci şi institute de cercetare sunt de acord că recesiunea din Italia va fi mai gravă decât anticipează pieţele financiare.

„Măsurile de austeritate, concentrate mai mult pe creşterea fiscalităţii decât pe reducerea cheltuielilor, şi condiţiile dificile de creditare vor apăsa economia, iar piaţa va trebui să ţină cont”, a declarat Silvio Peruzzo, analist la Nomura.

Mark Willis, analist la Roubini Global Economics, consideră că problemele din Grecia şi Spania au distras atenţia pieţelor de la slăbiciunile structurale ale economiei şi sistemului politic din Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...