Tăriceanu: Cota regresivă de impozitare nu va fi introdusă imediat după alegeri

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu spune că introducerea unei cote de impozitare diferenţiate, între 8% şi 16% nu se va face imediat după alegeri, ci în momentul în care situaţia economică o va permite, fiind nevoie de discuţii suplimentare. Totodată, Tăriceanu spune că ideea introducerii acestei cote în trei paguri cu vârful la 16% este ideea fostului premier Adrian Năstase.
Mihai Banita - joi, 29 nov. 2012, 14:14
Tăriceanu: Cota regresivă de impozitare nu va fi introdusă imediat după alegeri

„Această introducere a cotei regresive nu se va face în perioada imediat următoare alegerilor (…) vom discuta şi vom vedea avantajele şi dezavantajele”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la o conferinţă pe teme fiscal-economice organizată de Societatea Academică Română şi Fundaţia Friedrich Ebert.

Introducerea unei cote progresive de impozitare cu praguri la 8, 12 şi 16% este una dintre ţintele importante din programul de guvernare propus de Uniunea Social Liberală.

Potrivit lui Tăriceanu, renunţarea la cota unică a fost o temă fierbinte de discuţie în USL, dar că, în cele din urmă, s-a ajuns la un compromis după ce fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în acest moment, a propus ca pragul de 16% să fie cel maxim.

„A fost o diferenţă majoră de abordare în USL în privinţa cotei unice. A existat o propunere înţeleaptă de la PSD, la un moment dat, chiar din partea lui Adrian Năstase, care a zis să păstrăm 16% şi de acolo să fie regresivă. A apărut ca o soluţie care să împace, am zis ”, a adăugat Tăriceanu.

Fostul premier liberal spune că a existat un beneficiu major pentru România din introducerea cotei unice, şi că, astfel, în perioada 2005 (momentul introducerii) şi 2008 au fost create 700 de mii de locuri de muncă în economie, până la un nivel de 5 milioane de angajaţi.

Ideea unei cote unice nu aparţine însă liberalilor, ci a fost pusă pe tapet mai devreme, în 2003, de către ministrul de finanţe de la acea vreme, Mihai Tănăsescu. Tăriceanu spune că deşi analizele arătau un beneficiu pentru economie, preşedintele Ion Iliescu a considerat că trecerea de la un sistem de taxare cu mai multe praguri la unul cu un sigur prag nu serveşte electoral Partidul Social Democrat.

„Propunerea a venit în 2003, de la Tănăsescu (…) Iliescu i-a cerut lui Florin Georgescu, care era preşedintele Comisiei de buget finanţe din Cameră, eu era vicepreşedinte, să facă o analiză. Nu am văzut acea analiză, pentru că era ţinută la secret, dar mi-au căzut ochii pe ultima pagină, cea cu concluziile, în care se spunea că aduce avantaje economiei, dar nu electoratului PSD”.

În cele din urmă, porpunera lui Tănăsescu a picat şi a fost apoi preluată de alianţa DA.

Nota redacţiei: impozit regresiv = cu cât câştigul e mai mare, cu atât impozitul reprezinta o proportie mai mica din acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...