ZF: Cum arăta economia românească acum un secol: era mai tare ca Suedia, avea 220 de bănci, iar leul era cât francul elveţian. România de acum un secol se mândrea cu titulatura de „Japonie a Europei”, cu un sistem bancar bine dezvoltat, un leu la fel de puternic ca moneda Franţei şi cea a Elveţiei şi cu o bursă ce finanţa economia. „România avea la 1918 o moştenire extrem de importantă: cea a lucrului bine făcut, dobândită pe parcursul a cinci decenii, din 1866 până în 1913, când s-au construit şcoli foarte bune, drumuri, căi ferate şi mari construcţii asemeni podului de Cernavodă construit de inginerul Anghel Saligny. Atunci când a trecut primul tren, Saligny a stat sub pod, într-o barcă alături de familia sa, pentru că garanta cu viaţa buna execuţie”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Capital: Suedezii care schimbă ideea de imobiliare în România: Zidul de bani se va muta mai la sud şi spre est. Reprezentantul local al gigantul suedez Skanska pariază pe faptul că, în momentul în care proiectul de birouri pe care îl are în dezvoltare în România va trebui vândut, investitorii străini vor privi România ca pe o nouă Polonie. „Cred că sunt cumpărători pregătiţi să investească în România dacă produsul este corect şi are accesibilitate, vizibilitate, conexiune la transportul public, chiriaşi potriviţi şi este livrat la timp. Dacă îndeplineşti aceste puncte găseşti cumpărători. Conştientizăm faptul că nu sunt foarte mulţi acum, totuşi credem că la sfârşitul ciclului nostru investiţional, zidul de bani se va muta mai la sud şi spre est“, a declarat într-un interviu pentru Capital Andreas Lindelöf, preşedintele Skanska România.
EVZ: Hipermarketurile au ajuns să-i caute ele pe micii producători: “Nu facem faţă cererii”. Produsele tradiționale au început să dea afară de pe rafturi marfa multinaționalelor din industria alimentară. Chiar dacă nu produc în cantităţi industriale, micii producători şi-au găsit făcut loc în magazine, acoperind, în general, nişe de piaţă. Sunt apreciaţi, însă, pentru reţetele tradiţionale şi modul de fabricare a alimentelor (înscrise în Registrul de produse traţionale de la Ministerul Agriculturii), de cele mai multe ori manual.
Adevărul: Puiul de la KFC „va zbura“ cu avioanele Japan Airlines. Compania de zbor Japan Airlines va servi pasagerilor mâncare de tip fast food de la reţeaua de restaurante Kentucky Fried Chicken (KFC) pe câteva rute spre Statele Unite şi spre Europa. Anunţul i-ar putea determina pe adepţii al acestui fel de mâncare să se întrebe „de ce le-a luat atât de mult să facă asta până acum?“
ZF: Brandurile care au trecut testul timpului: Câte generaţii au trecut peste ciocolata Rom, demachiantul Doina sau vinul Murfatlar? Cămăşile Braiconf au apărut pe piaţă în 1950. Cinci ani mai târziu lua naştere numele de Murfatlar, iar după alţi cinci ani apărea Eugenia, unul dintre cele mai cunoscute nume româneşti de pe piaţa dulciurilor. În 1964 apare şi ciocolata Rom, care deşi au trecut aproape cincizeci de ani, continuă să rămână în topul batoanelor de ciocolată cel mai bine vândute.