„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Iordache Nelu, administrator al SC ROMSTRADE SRL, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, utilizarea cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată”, se arată într-un comunicat de vineri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Potrivit procurorilor, există date și indicii temeinice că Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 de lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Asfaltul lui Nelu Iordache, un business care suferă de doi ani
„Cea mai mare parte a banilor, și anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare”, se precizează în comunicatul DNA.
Restul de bani, susţin procurorii, ar fi fost folosiți fie la rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie ar fi fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii, arată DNA.
Pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, învinuitul Nelu Iordache ar fi trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi, arată procurorii, banii s-ar fi întors, cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată”, în contul Romstrade deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii.
Activitatea infracțională ar fi fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la Romstrade, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită.
În acest dosar se efectuează cercetări și față de alte persoane, precizează DNA.
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost audiat în noaptea de joi spre vineri, timp de aproape şase ore, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), urmând să fie cercetat în libertate într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Iordache a fost audiat începând cu ora 2.00, împotriva sa nefiind luată, cel puţin deocamdată, nicio măsură preventivă.
Omul de afaceri va mai fi însă chemat la DNA, pentru noi audieri.
În acelaşi dosar ar fi vizate alte şase persoane, potrivit surselor citate.
Nelu Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziţionat în Capitală, joi, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade deţinută de acesta.
Procurorii anticorupţie au ridicat documente, calculatoare şi laptopuri de la sediul firmei, potrivit surselor citate.
Percheziţiile au început joi dimineaţă, la sediul firmei fiind prezent şi omul de afaceri, însoţit de avocatul său.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.
Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, a afirmat, joi, că firma Romstrade, deţinută de Nelu Iordache, mai are încă două contracte cu CNADNR, după ce miercuri a fost reziliat un altul. „Din punct de vedere al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, noi am luat măsurile pe care puteam să le luăm conform contractului încheiat cu firma Romstrade, adică am reziliat, am dat astăzi să executăm scrisoarea de garanţie pentru avans, tot ce este contractual”, a declarat Pop.
Tot drectorul general al CNADNR declara, pentru MEDIAFAX, că motivul principal al rezilierii contractului pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad este reprezentat de întârzierile în execuţie, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, faţă de 70%, cât ar fi fost indicat.
Pop adăuga că există şi alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurări, mai amplu”, preciza şeful CNADNR.
Premierul Ponta afirma, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX, că proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană ca fiind greşite, astfel că este posibilă rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii.
MEDIAFAX anunţa încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularităţi şi suspiciuni de fraudă”.
Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.
CNADNR a mai reziliat un contract încheiat cu o asociere din care face parte compania Romstrade, pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova. Contractul încheiat cu asocierea Romstrade – Ezentis Infraestructuras – Euroconstruct Trading 98 viza reabilitarea DN6, lot 2, pe o porţiune de aproape 53 de kilometri.
CNADNR preciza că a transmis în 14 noiembrie înştiinţarea de reziliere a contractului, decizia fiind luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv pentru că nu a îndeplinit „notificarea de remediere cu privire la recuperarea întârzierilor şi nu a respectat termenele asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă”.
Compania de Drumuri menţiona că antreprenorul nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale şi nu poate finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuţie a lucrărilor, de 730 zile, în contextul în care au trecut deja 560 de zile.
Contractul pentru acest lot din DN6 figurează într-un raport al Corpului de Control al premierului, finalizat în noiembrie, în care se arată că lucrările de construcţie de drumuri naţionale şi autostrăzile sunt întârziate deoarece firmele de construcţii nu dispun de personal şi utilaje suficiente, pe măsura contractelor, şi lucrează în acelaşi timp pe mai multe şantiere. Verificările au fost derulate la CNADNR pentru identificarea cauzelor care au determinat întârzierile în execuţia lucrărilor de infrastructură rutieră aflate în derulare, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2007-31 august 2012.
Raportul a fost transmis Ministerului Transporturilor şi CNADNR pentru a dispune măsurile necesare.
Romstrade a fost fondată în anul 1994, capitalul social subscris şi vărsat al societăţii Romstrade, de 16.151.800 lei, fiind repartizat celor doi asociaţi, respectiv 76% preşedintelui firmei Nelu Iordache şi 24% lui Gheorge Cruceru.
Din grupul de firme controlat de Nelu Iordache fac parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade şi operatorul aerian low cost Blue Air.
Unul dintre cele mai importante contracte adjudecate în 2011 de Romstrade viza construcţia primului lot şi a drumului de legătură al tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, în asociere cu Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro.
Totodată, Ministerul Dezvoltării anunţa că a atribuit unor asocieri din care face parte Romstrade contracte de modernizare a drumurilor judeţene din Prahova, Giurgiu, Ilfov, Arad şi Bihor, derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Astfel, Romstrade şi Primacons ar urma să modernizeze drumurile din Prahova, Giurgiu şi Ilfov pentru 781,4 milioane lei şi pe cele din Arad şi Bihor cu 527,2 milioane lei, fără TVA.
Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obţinut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.
În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.
În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, 1.623 de salariaţi.
Nelu Iordache a figurat în ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.