Cursul a fluctuat uşor peste 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor peste 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 08:15
Cursul a fluctuat uşor peste 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschidere, euro a fost cotat la 4,5120 – 4,5140 lei/euro, foarte uşor peste nivelurile de joi, din jurul orei 16:30, de 4,5070 – 4,5095 lei/euro.

Ulterior, cursul a fluctuat uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. Astfel, cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,5120 lei/euro, iar maximul de 4,5145 lei/euro.

În jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,5145 – 4,5170 lei, respectiv cu 0,75 bani peste ultimele cotaţii de joi. Leul se deprecia, astfel, cu 0,16% în raport cu euro.

În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în stagnare faţă de moneda unică europeană.

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,59 bani, la 4,5059 lei/euro, şi a atins cel mai redus nivel din ultimele două luni. O rată oficială mai redusă decât cea de joi a fost anunţată de banca centrală la 19 septembrie, când euro a fost la 4,5037 lei.

Leul s-a apreciat joi şi faţă de dolar, iar cursul de referinţă a scăzut cu 2,18 bani, la 3,4687 lei/dolar, şi a atins cel mai redus nivel de după 21 septembrie. Atunci, dolarul a fost la 3,4642 lei.

În acelaşi timp, rata oficială pentru francul elveţian a coborât uşor, de la 3,7486 lei/franc la 3,7424 lei/franc. O rată de schimb mai mică decât cea de joi a fost publicată de BNR la 7 noiembrie, când francul a fost la 3,7339 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat luni dimineaţă dobânzi de 6% – 7% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, după ce joi au fost la 6,03% – 6,53% pe an.

Dobânzile au crescut în ultima perioadă pe fondul deficitului de lei din piaţă, după ce BNR a redus lunea trecută plafonul împrumuturilor prin operaţiunile repo, la 4 miliarde lei. În precedetele două săptămâni suma disponibilă a fost la 6 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...