„În ce priveşte utilizarea monedei naţionale în finanţarea economiei, cel puţin un element fundamental este a fi rezolvat, asigurarea finanţării, a unei finanţări stabile pe termen lung. Vorbim aici de necesitatea unui cadru instituţional şi sunt discuţii pe care noi (BNR – n.r.), ca reglementator, ca autoritate publică, le purtăm cu băncile comerciale referitoare la nevoie de cadru legsilativ, de cadru normativ care să sprijine misiunea în ceea ce priveşte atragerea de resurse financiare în lei”, a afirmat Olteanu la o conferinţă despre finanţările în moneda naţională la BNR.
El a arătat că este nevoie şi de crearea cadrului „de acceptanţă socială”, în sensul că este necesară o schimbare psihologică pentru a acepta pe scară largă, în întreaga economie, finanţarea în monedă naţională.
„Sunt procese pe termen lung pe care trebuie să le derulăm împreună (BNR şi băncile comerciale – n.r.) în perioada care urmeză pentru a convinge piaţa de realismul şi utilitatea finanţărilor în lei”, a spus Olteanu.
Până la luarea unei decizii şi implementarea ei, trebuie luat în considerare calendarul trecerii la moneda euro.
Olteanu se aşteaptă ca după alegerile parlementare mediul politic să ia o decizie referitoare la un calendar realist atât în ceea ce priveşte situaţia din zona euro, cât şi în ce priveşte situaţia din România pentru crearea unei convergenţe reale, dar şi îndeplinirea condiţiilor formale.
„Odată un asemenea calendar gândit, negociat, acceptat de elite şi de public, toate aceste scheme de finanţare rămâne a fi gândite în funcţie de acest calendar”, a afirmat Olteanu.
Pe de altă parte, el a arătat că alt aspect de luat în calcul este perspectiva reglementării, aceasta fiind una de întărire a constrângerilor în ceea ce priveşte reglementarea creditului acordat în monede străine, exotice sau în euro.
„Nu este neapărat o perspectivă naţională. Abordarea la nivel naţional a fost aceasta şi cu ani în urmă. De curînd, abordarea internaţională, europeană, este în acest spirit”, a conchis Olteanu.