„Boştină şi Asociaţii” a premiat cinci studenţi la Drept, cu burse de 200 de euro pe lună

Cinci studenţi la drept de la Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Boylai din Cluj şi Universitatea A.I. Cuza din Iaşi au câştigat burse de merit în cadrul programului "Bursele Boştină– 2012", anunţă casa de avocatură.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 14:26

Casa de Avocatură „Boştină şi Asociaţii” a desemnat câştigătorii burselor de merit pentru studenţii din anul III şi anul IV ai Facultatii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, respectiv anul IV din cadrul Universităţii Al .I. Cuza din Iaşi şi Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, premianţi ai Sesiunilor de Comunicări „Bursele Boştină”.

Aceştia sunt Martin Mădălina (Cluj), Ion Alexandru (Iaşi) şi Andreea Nica – anul IV şi, respectiv, Mihaela Gherghe şi Laura Irizea- anul III (Bucureşti). Lucrările au fost jurizate de Avocat Partener Andrei Şarban.

„Anul acesta am fost nevoiţi să acordăm două burse la anul III Bucureşti datorită nivelului excepţional al participanţilor, care au reuşit să impresioneze atât prin nivelul cunoştinţelor teoretice cât şi a felului creativ în care au ştiut să le aplice la speţa propusă. Ca şi anul trecut, le-am propus candidaţilor, ca pe marginea chestiunilor teoretice din eseuri, să dezbatem şi o speţă întâlnită în practică, astfel încât putem spune că şi anul acesta au câştigat cei mai buni viitori avocaţi pledanţi” spune Andrei Şarban.

Valoarea unei burse este de 200 de euro lunar şi se acordă pe perioada anului de învăţământ universitar (octombrie – iunie) în care studenţii sunt implicaţi în activităţile academice ale universităţilor respective.

Bursele Boştină au fost lansate în anul 2006 la Universitatea din Bucureşti, fiind extinse în 2007 la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi şi – din 2008 – la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

„Aflat la a şaptea ediţie, programul burselor a devenit o tradiţie a celor trei universităţi din Bucureşti, Iaşi şi Cluj şi reprezintă o invitaţie adrestată studenţilor la drept spre avocatura de business”, spune Avocatul Coordonator Doru Cătălin Boştină.

Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este lider pe piaţa de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri în anul 2011 de 33,47 de milioane de EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică şi corporate affairs prin Boştină & Associates Corporate Finance.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...